Family Spirit

Ştim Să Primim Cadouri?

2012-01-11T00:24:00.007+02:00

Acum mai bine de o lună a venit Moş Nicolae. Ne-am făcut de seara ghetele, Maria şi le-a cremuit singură, apoi şi pe ale mele că aşa a vrut ea. Şi-a pus două perechi că ale ei sunt mai mici. Apoi s-a culcat emoţionată şi încrezătoare că Moşul va veni.
Noi am mai stat să terminăm ce aveam de lucrat, doar să terminăm ceva urgenţe... şi ne-am culcat la 3. Aşa că dimineaţă, nu devreme pentru cei care s-au culcat la timp, Maria zburda încântată de ce i-a adus ei Moşul, dar mami, uite şi voi aveţi cadouri. Noi eram chiori de somn şi pe pilot automat. Întâi i-am spus că ne vom ocupa de ghete mai târziu. Apoi, stând in pat, mi-a venit în mintea somnoroasă o imagine.

Bradul din casa caldă, împodobit şi uimit de ce i se întâmplă, motanul care şi-a găsit un loc cald de dormit sub brad, pe papucii de blană pe care i-a primit bunicul, păpuşi al căror zâmbet se reflectă în globurile lucioase, sclipiri mici printre crengi, miros de portocale şi scorţişoară, cârnaţi de casă şi murături. E linişte în mijlocul nopţii. Afară e vânt şi cad câţiva fulgi. Copiii nu pot să doarmă şi o pornesc pâş pâş prin casă, atenţi să nu-i trezească pe cei mari, dar cu speranţa că poate îl vor surprinde pe Moşul sub bradul lor. Privesc pe geam, li se pare că aud clinchete de zurgălăi. Apoi uită de Moşul acaparaţi de minunile de sub brad, veseli şi încântaţi.

Copiii aceia am fost noi, cu toţii. Mai putem să fim şi acum. Dacă ne amintim că atunci cel mai important lucru în dimineaţa de sărbătoare era să alergăm la ghete sau sub brad şi să ne minunăm şi să ne bucurăm de cadouri.
Aşa că am sărit din pat, Dani a amânat puţin pornirea lucărilor zilei, şi ne-am lăsat conduşi de Maria care ne-a arătat mândră ghetele.

Apoi a venit Crăciunul. Am lucrat până în Ajun, şi apoi şi în cea de-a doua zi de Crăciun, dar de data asta n-am mai lăsat treburile să ne umbrească momentele frumoase. Ne-am repezit sub brad cu entuziasmul din copilărie şi am savurat descoperirea cadourilor şi timpul petrecut împreună în zi de sărbătoare.

Acum ne gândim la Ziua Îndrăgostiţilor, la 1 şi 8 Martie şi chiar la Paşte. Alte sărbători frumoase când vom primi, şi vom oferi, din nou cadouri.

Mulţumim Maria că ne-ai amintit ce este important.

Mai jos câteva fotografii făcute sub brad.

Roxana

Trei Maci Rupţi Şi Aruncaţi

2011-05-30T23:14:00.004+03:00

I-am găsit pe stradă, seara, când mă întorceam cu Maria din parc şi din drumurile zilei. I-am luat de jos, le-am suflat petalele fragile şi i-am pus în apă. Nici măcar nu ne-am întrebat cine şi de ce.

Am fost plecaţi din Bucureşti şi drumul a trecut prin câmpuri pline de maci pe care i-am fotografiat. În ziua precedentă ne întorceam din excursie şi ne-a prins ploaia cu gheaţă. Toate maşinile mergeau încet cu avariile aprinse. Prin perdeaua de apă am întrezărit o secundă, în lumina de la orizont, macii verii cu petalele atârnând zdrenţuite. Arătau mândri.

Au culoarea focului şi tot ca focul se sting de uşor. Dar tot ca focul, nu dispar pe vecie. La anul ne vor aştepta din nou acolo.

Roxana

Domnul Are Câte Un Mesaj Pentru Fiecare

2011-04-23T23:30:00.000+03:00

Aşa credem şi noi privind în jurul nostru. Mesajul Domnului se aude mai rar cu urechile, dar este mereu pretutindeni în jurul nostru. E suficient să privim şi să ne permitem să vedem. Este în jurul nostru, dar întotdeauna este şi în noi. Şi fiecare îl poate primi, atunci când are nevoie de el, atunci când crede.

Se apropie Paştele, sărbătoarea Luminii şi a Învierii. Gândindu-mă la ea, mi-au venit în minte o serie de fotografii pe care le-am făcut noi în ani. Cu mare drag, am petrecut ceva timp să le adun şi să le pun la un loc. Mesajul meu, şi al nostru, către oameni, în acest moment, în care ne pregătim să primim Lumina, este cel de mai jos. Noi l-am primit de sus şi îl dăm cu drag mai departe.

Sărbători luminate tuturor!

Roxana

Vine Vine Primăvara, Pe Bune!

2011-04-19T17:45:00.004+03:00

Am simţit noi din plin sâmbăta trecută când, deşi bătea tare vântul, ne-am oprit în parc şi am mirosit şi am fotografiat corcoduşii înfloriţi. Ştiu că spre munte e încă frig şi chiar mai ninge, ştiu că pentru unii fotografiile de mai jos sunt ireale, dar noi le dedicăm tuturor cu speranţa că Primăvara autentică va ajunge curând peste tot.

Roxana

Cum Vine Inspiraţia?

2011-02-12T03:10:00.007+02:00

Ne întrebăm cu toţii şi nici eu nu fac excepţie. M-am uitat în jur, la oameni care fac lucruri frumoase, parcă dictate de sus, m-am analizat şi pe mine, şi cred că încep să găsesc un răspuns. Inspiraţia vine prin aceeaşi bună, veşnică Legătură cu Universul. Ideile sunt pretutindeni în jurul nostru, plutesc prin spaţiu şi pot fi prinse şi exprimate de oricine. O face cel, sau cei, care se conectează în momentul oportun. Iar în momentul în care conexiunea e făcută, informaţia vine singură, parcă dictată de cineva din afara noastră. De fapt, vine din interiorul nostru cel mai profund, de acolo de unde există toate în stare pură. O dovadă e faptul că, mai apoi, nu putem să repetăm identic ceea ce am făcut prima dată. Nu putem să ne cităm exact.
Faptul că am înţeles cu adevărat asta mi-a dat o mare linişte şi a fost o mare revelaţie. Din acel moment a dispărut total sentimentul de concurenţă cu alţii şi de invidie când văd că alţii fac lucruri reuşite pe care şi eu le-aş fi putut face. Acum pot sincer să mă bucur de tot ceea ce relizează oamenii ca şi cum ar fi relizările mele. Surpriza cea mare este că din momentul în care mi s-a întâmplat asta, îmi merge şi mie mult mai bine, pot să mă conectez mult mai uşor la Sursa Primordială şi inspiraţia funcţionează mult mai bine.
O idee genială mi s-a părut cea pe care am auzit-o într-una din conferinţele TED. Elizabeth Gilbert, autoarea best seller-ului "Eat, Pray, Love", şi-a pus aceeaşi întrebare, mai ales după ce a dat lovitura cu această carte şi s-a întrebat dacă va fi în stare să mai scrie ceva macar atât de bun, sau cariera ei a ajuns deja la maxim. Reţeta pe care o propune ea este cam aceeaşi. Multă muncă plus conectarea la Sursă prin invocarea geniului sau inspiraţiei. Care uneori vine, alteori nu, aşa că el este responsabil de reuşita noastră, dar mai ales de eşec. Când am înţeles asta, m-am relaxat şi mi-am regăsit respiraţia calmă. N-am scris peste vară prea mult, pentru că geniul meu a chiulit. Au fost multe zile când am stat câte o oră, n-am mai mult la dispoziţie, să frec lampa fermecată şi geniul nici gând să apară. Dar eu continuu şi insist. Şi uite că până la urmă s-a trezit şi el de pe unde adormise. Aşa că am găsit o reţetă care, cel puţin pentru mine funcţionează. Muncesc cât pot de mult, chem de fiecare dată geniul fermecat, alias inspiraţia, şi mă opresc periodic să mă odihnesc şi să mă premiez pentru ce am realizat.

Mai jos este un exemplu de situaţie în care geniul fermecat a ieşit singur din lampă exact la momentul în care aveam nevoie de el. La asta s-a adăugat munca mea, testam cu Dani o schemă de lumini, şi bunăvoinţa pisicii noastre celei noi, care mi-a pozat profesional. Fotografiile de mai jos sunt făcute ziua în amiaza mare şi pe soare orbitor. Curînd o să postez şi slide-show-ul cu toate fotografiile.

Roxana

Ianuarie - Încă nu a Cântat Mierla

2011-01-26T09:18:00.004+02:00

Afară e ceaţă de ianuarie. Gri, subţire şi pătrunzătoare. Intră pe după guler, strânge în spate şi se insinuează perfid în oase.

Ieri a fost soare care a lichefiat streşinile şi străzile. Priveam fascinate, eu şi Maria, ţurţurii frumoşi şi curgători, şi aşa de ascuţiţi. Aerul era ceva mai cald şi ea zburda bucuroasă convinsă că vine primăvara. Am privit amândouă în jur, am inspirat adânc aerul, am ascultat liniştea parcului din oraş. Şi am simţit pământul rece.

Dimineaţă m-am trezit devreme, am deschis geamul şi am inspirat ceaţa umedă. Am ascultat oraşul şi am ştiut. Încă nu vine primăvara, iarna încă nu a plecat. Pentru că încă nu a cântat mierla într-o zi cu ceaţă.

Roxana

Aceasta nu e o mierlă. Este o pasăre sălbatică ce călătorea liberă cu vecinii noştri de cort astă vară la mare. O găsiseră pe drum rănită şi ei au îngrijit-o. Pasărea ne-a făcut o vizită şi apoi a revenit la cortul nostru în fiecare zi cât am stat la mare. Ne trezea dimineaţa tropăind pe cortul nostru în timp ce ciugulea gâzele.

Noiembrie

2010-11-28T10:31:00.010+02:00

Afară e ceaţă rece şi umedă, florile mele din balcon au picături pe petale şi pe frunze, dar în bucătărie e cald şi miroase a mâncare bună şi a pâine. Din sufragerie se aude Toamna Simfonic. Eu gătesc cu drag, ultimele legume de toamnă. Deja nu mai au prospeţimea din septembrie. Gogoşarii şi ardeii nu mai sunt roşii, ci au căpătat un degradeu de nuanţe de toamnă, roşiile s-au terminat, doar gogonelele cu obrazul portocaliu ne mai amintesc de apusurile serilor de vară. Totuşi, ceapa şi rădăcinile, morcovii, sfecla roşie, ridichile negre, ţelina rubicondă şi pătrunjelul aromat ne promit că vor rezista şi ne vor aroma mâncărurile oricât de mari vor fi nămeţii.
Ies din contemplare şi tai ultimii ardei. Sub culoarea aurie sau roşcată, sunt cu toţii atinşi. De stricăciune, de putregai, seminţele sunt negre, iar omizile de vară au fugit. Fac ochii mari şi realizez că şi ei se pregătesc să restituie Universului energia şi materialele pe care le-au primit cu împrumut, pentru ca ele să fie folosite la alte creaţii. Dacă ar fi rămas în strat, la primăvară ar fi ieşit , din seminţele pe care le-ar fi călit frigul, plante noi şi mai puternice.
Curăţ legumele şi pun la mâncare ce e bun. Gustul e divin, mirosul mişcă nasurile tuturor din casă şi apar pe rând în bucătărie. Eu ies pe balcon să culeg câteva fire de pătrunjel proaspăt de toamnă, privesc ceaţa şi inspir aerul ce promite iarna. Mă zgribulesc şi mă grăbesc să intru în casă. Ne aşezăm cu toţii în jurul mesei cu bucatele din care aburesc miresmele de toamnă târzie. Atât de simple şi atât de complexe, atât de noi şi atât de vechi. Curând vom începe să ascultăm colinde.

Roxana

Nu Pleacă Nimeni Şi Nimeni Nu Rămâne

2010-11-18T01:23:00.009+02:00

E linişte şi cald în casă şi cei dragi mie dorm. Miroase a pâine şi a mere coapte de la cină. Motanul Cristof sforăie şi miaună în somn, iar crizantemele roşii pe care le-am primit şi le-am plantat azi se leagănă molcom pe balcon bătute de un vânt uşor şi răcoros.
Au fost două zile grele, pline de agitaţie şi sentimente contradictorii, de şocuri şi oboseală, de nervi întinşi. În două zile am aflat de multă suferinţă, de jale şi de regrete, de revoltă pentru ceea ce ni se întâmplă. În două zile au plecat dintre noi două doamne pe care le cunoşteam. Foarte diferite între ele, dar foarte asemănătoare în moarte, prin durerea pe care au lasat-o în urmă.
E greu când cei dragi pleacă dintre noi şi e groaznic când suntem luaţi prin surprindere. E tragic când părinţii îşi îngroapă copiii, dar şi când în urma celor duşi rămân bebeluşi, sau când bunica nu mai apucă să-şi vadă nepotul, încă în burtică. E greu pentru că nu suntem niciodată pregătiţi şi întotdeauna suntem întrerupţi în mijlocul a ceva.
Meditez la viaţă şi la moarte, căci moartea face parte din viaţă, şi mă întorc spre alţii mai înţelepţi sau mai iluminaţi ca mine. Populaţia Na'vi din Avatar considera că toţi trăim pe baza energiei pe care o primim cu împrumut şi pe care trebuie să o înapoiem într-o zi. Rugăciunile ne învaţă să cerem pâinea cea de toate zilele doar pentru azi, iar Isus ne spune să nu ne facem griji pentru ziua de mâine.
Nu pot şi nu vreau să dau sfaturi nimănui pentru că asta înseamnă să judec. Nu există ghid de utilizare pentru suflet şi nu putem comanda inimii ce să simtă. Şi nici nu prea există cuvinte de alinare pentru cei care rămân în urma celor duşi. Unii dintre noi neagă durerea, alţii se cufundă în ea şi o trăiesc până se epuizează, alţii se revoltă. Eu încerc, în continuare, să trăiesc acum. Spun încerc, pentru că evenimentele din ultimele două zile m-au făcut să realizez că m-am îndepărtat de mine, că încercând să obţin totul pentru cât mai mult timp am pierdut din vedere frumuseţea zilei de azi şi m-am deconectat de la marea reţea a Universului. Din care facem parte toţi, de unde venim, unde ne întoarcem şi de fapt unde suntem mereu, tot timpul, cu toţii simultan. Nimeni nu pleacă şi nimeni nu rămâne, suntem cu toţii pur şi simplu.

Roxana

Un Eveniment Frumos - De Beauty

2010-11-16T14:22:00.003+02:00

Pe Ruxi eu am cunoscut-o pe vremuri când lucram la videoclipuri. Eu mânuiam macaraua de filmare, ea pensulele si culorile, încă de atunci un makeup artist talentat. Voi aţi cunoscut-o la noi pe blog, când am făcut şedinţa foto Mirelei, câştigătoarea concursului de la 121. Atunci Ruxi a făcut machiajul.

Acum avem ocazia să vă semnalăm un alt proiect al ei. Un proiect frumos unde aveţi ocazia să vă distraţi în timp ce aflaţi noutăţi şi vă informaţi despre frumuseţe, machiaj şi stil, câştigaţi premii şi nu în ultimul rând, noi prietene. Toate astea la cursul atelier Imaginea Ta conceput şi susţinut de Ruxandra Meşteru.

Prezentarea cursului şi detaliile le găsiţi mai jos, daţi clic pe imagine, o las pe ea să vi le ofere pentru că o face cel mai bine. Eu mai adaug doar că merită să profitaţi.

Roxana

La Mulţi Ani Pentru Noi A Patra Oară

2010-09-03T12:54:00.000+03:00

Azi împlinim patru ani de când ne-am căsătorit. Aceeaşi reacţie o au toţi cei care află pentru prima oară. Cum, numai atât? Toţi au impresia că ne ştiu împreună de-o viaţă. Şi noi la fel. Dar aşa scrie pe verighete, deci ştim sigur.

Cu ani în urmă, Dan, colegul meu de atunci de la FotoCabinet, m-a întrebat deodată, aşa din senin, de ce nu mă combin eu cu Dani. Atunci i-am răspuns prompt că nu cred că avem prea multe în comun. Dar în minte mi-a rămas undeva ecoul întrebării. Acum cred că Dan, artist cu un anumit gen de sensibilitate, a primit un gând vizionar.

Ca să marcăm momentul, ne-am făcut câteva obiceiuri pe care le respectăm în fiecare an.
Aproximativ în această perioadă ne facem, singuri, fotografii, îmbrăcaţi în hainele de la nuntă. Care ne mai vin. Şi dacă la un moment dat n-or să ne mai vină, vom face în altele. Evident că şi anul ăsta vom respecta tradiţia.
Şi alt obicei, dăm verighetele la mătuit. În felul ăsta ele se înnoiesc, recapătă liniile şi suprafeţele originale, iar noi ne reînnoim într-un fel jurămintele, pentru că vreo două zile nu avem verighete, ele stau la meşterul care le-a făcut, ca acum patru ani, iar când le luăm, ni le punem pe deget.

Nu vreau să fac bilanţuri. Au fost patru ani trăiţi împreună zi de zi. Cred că cel mai important este faptul că nu ştim când au trecut şi, dacă ne uităm în jur, o vedem pe Maria şi o serie de lucruri frumoase pe care le-am făcut şi oameni frumoşi cu care ne-am întâlnit. Deci în toţí aceşti ani am fost foarte ocupaţí cu trăitul.

Noi n-am avut lună de miere, o aveam deja pe Maria, care sugea exclusiv, aşa că ni s-a părut greu să plecăm pe undeva cu ea de doua luni şi ceva, şi imposibil să plecăm fără ea. Dar tuturor celor care ne compătimeau pentru asta, le-am răspuns cu un zâmbet sincer. Nouă nu ni se pare un dezavantaj. Suntem un cuplu, dar întregul nostru este format din trei şi ne considerăm foarte norocoşi. Iar pentru noi, fiecare zi este o lună de miere.

Roxana

A Fost şi Ziua Lui Dani, Cu Cireşe la Urechi

2010-08-30T12:01:00.001+03:00

Chiar aşa. Deja a trecut mai mult de o lună de atunci, dar asta este. Încă îmi caut ritmul şi timpul pe care pot să-l fur de la altceva, cel mai probabil de la somn, ca să scriu mai des. S-au întâmplat multe în mai mult de luna asta. Suntem convinşi toţi trei că reuşim să trăim într-o zi cât alţii în zece, şi că reuşim să trăim fiecare clipă.
Revenind la ziua lui Dani, am petrecut-o la munte, la casa de la ţară a părinţilor cumnatei noastre. Sună complicat. Mai simplu, am fost la Andreia, undeva în Munţii Vrancei. O vacanţă superbă pentru că ne-a oferit exact ce aveam nevoie în momentul acela. Linişte, ritmul lent al oamenilor de la munte, rândunele la streaşina casei, răbdare pentru Maria, şi multe cireşe la urechi.

Dani. Soţul meu de trei ani jumate. Şi celălalt întreg al meu dintotdeauna. Pentru că atunci când ne-am cunoscut, eu am avut un puternic sentiment de deja vu, chiar dacă eram departe de a-mi imagina că vom face copii împreună. Dar am ştiut că este El, când i-am spus că Maria e în burtică şi pe faţă i-a apărut un mare zîmbet cald şi liniştitior. Când ne-am pus problema să ne căsătorim, şi am simţit cu tot sufletul că nimic nu mă deranjează şi nu mă opreşte. Că totul îmi place, că vreau ca el "să-mi fie cap", că vreau să-l simt lângă mine. Şi mai ales că ne căsătorim nu pentru toată viaţa, ci pentru fiecare clipă.
Mulţumesc Universului pentru că funcţionează şi pentru că într-adevăr, dacă ceri ţi se va da.

Roxana

Am Apărut Din Nou, Dar La Altfel De Gazetă

2010-04-09T13:01:00.006+03:00

Tot la prietenele noastre de la 121.ro Daniela Fugaru Kamrath ne-a solicitat un interviu. Pe care l-am acordat cu plăcere, dar şi cu uimire, aveam impresia că interviurile se iau numai vipurilor. Apoi am stat şi ne-am uitat mai atent la fotografiile noastre, le-am triat, le-am analizat, am făcut un slideshow pentru interviu, şi ne-am dat seama că ce facem, chiar facem bine. Lucrurile stau în picioare, sunt valabile şi ne reprezintă. Şi aproape fără să ne dăm seama, ne-am conturat un stil. Care sigur nu place la toată lumea, dar care se pare că începe să aibă fanii săi.
Ca să nu ne mai lăudăm singuri, puteţi vedea interviul aici şi să vă formaţi o părere proprie. Enjoy!

Se-aşterne Primăvara pe Dealuri şi Câmpii şi în Casele Noastre

2010-03-25T09:31:00.006+02:00

Şi vine şi Paştele, aşa că m-am apucat de curăţenie generală, ca toată lumea. Ca toată lumea care trăieşte în case. O zi am făcut curat pe balcon, unde am o adevărată grădiniţă cu plante, mă dor şalele şi acum, dar am o mare satisfacţie de agricultor/horticultor. În altă zi am făcut o parte din casă, bucătăria, cămara, holul, băile şi dormitorul mare. Îmi mai trebuie încă o zi pentru sufragerie şi camera Mariei, că doar facem curăţenie generală, cu toate amănuntele posibile. Apoi intră la treabă maşina de sălat, vrem să împrospătăm totul. În jurul nostru. Nu spun că nu e bine sau că nu-mi dă satisfacţii munca asta, chiar trebuie făcută din când în când, dar stăteam şi mă gândeam, ce pot face în timp ce frec şi aspir, mă gândeam tot la Avatar. Ce simplu puteau să trăiască oamenii aceia care erau priviţi ca sălbatici. Ce simplu şi eficient. Locuiau în Copacul Casă, dormeau în hamace pe crengi, presupunem că era cald, nu cultivau nimic, pădurea le oferea totul, ei doar învăţau cum să culeagă şi cum să vâneze, mulţumind de fiecare dată. Caii pe care îi foloseau trăiau liberi pe lângă Copacul lor. Ikranii, nişte animale zburătoare care semănau oarecum cu unii dinozauri, animale care îi ajutau să vâneze din zbor, trăiau liberi pe un vârf de munte şi veneau când erau strigaţi. Nu aveau nevoie să facă curat pentru că în pădure nu este praf şi nu trebuie aerisit. Pădurea are grijă de toate. Şi Divinitatea de echilibrul vieţii. Oamenii trebuie să doar să folosească ce li se oferă, şi li se oferă totul, şi să aibă grijă ca mereu să funcţioneze Legătura, The Bond, fizică şi spirituală cu uriaşa reţea de informaţii care e în jurul lor şi la care aşa au acces. Avatar e o ficţiune, dar eu una cred cu tărie că aşa ceva există în viaţa reală, că noi toţi suntem acolo, chiar dacă trăim în case care au nevoie de curăţenie, şi că depinde doar de noi să facem să fie simplu. Altfel, ne petrecem toată viaţa mutând lucruri de colo colo.
Ca să dau curs acestor sentimente, de mâine mă duc la Festival începe Body Mind Spirit, trei zile de informaţii, ateliere, spectacole cu dans, dar şi arte marţiale şi dansuri orientale, produse naturale, şi mai ales oameni care doresc acelaşi lucru: să facă Legătura, The Bond, prin care să primească ce au nevoie, atunci când au nevoie.

Roxana

Ziua X, dar nu Z

2010-03-23T22:15:00.015+02:00

Click aici pentru "Ziua 6", postarea precedentă.

N-am mai scris zilnic şi nici nu m-am mai cântărit zilnic. Dar asta nu înseamnă că am abandonat programul. Am trecut pe regimul normal de mâncare, cel pe care vreau să-l adoptăm toată viaţa cu toţii pentru că e foarte sănătos. Şi slăbesc în continuare, ceva mai lent, cum e şi normal, şi mai ales mă subţiez, deci se duce grăsimea de pe burtică. Astăzi am 65 de kilograme, 81 de centimetri în talie şi 91 la şold. Dar cel mai important lucru este că nu mă mai balonez deloc, mă simt mai suplă şi parcă îmi vine mai uşor să stau dreaptă. Şi poziţia e foarte importantă, nişte umeri cocoşaţi ne pot face să arătăm cu câteva kilograme mai grase.

Ce-am mai gătit zilele astea? Tot astăzi, spre seară, vom posta câteva fotografii iami.

Vine Paştele, de fapt e deja la uşă şi ne agităm cu pregătirile şi cumpărăturile. Vrem să petrecem sărbătorile cât mai frumos, ca toată lumea, dar nu vrem să ne îngrăşăm sau să ne balonăm, deşi la televizor ne spun unii că au nişte pastile foarte bune pentru digestie. Aşa că am făcut liste de cumpărături. Prima e lista cu ce alimente pot să înlocuiesc pentru ca să prepar bunătăţi cât mai dietetice. Şi culmea, şi foarte gustoase. Pentru că avem de gând să ne răsfăţăm cu de toate, nu renunţăm nici la friptură, nici la ouă şi sosuri, nici la cozonac şi pască. Mai ales că ne ducem în Moldova, patria păştilor şi cozonacilor. O să facem poze la tot ce gătim şi aranjăm. Dar până atunci, hai la cumpărături cu lista în mână.

- Fructoză, în loc de zahăr. Am găsit la Redis cu 12,50 lei kilogramul, am făcut clătite şi se comportă excelent.
- Făină Slăbeşti Mâncând pentru prăjituri şi cea pentru pâine, sau măcar Făina Integrală MăcinişTotal de la Dobrogea. Am găsit în Cora şi Carrefour. Posibil să fie şi în alte supermarketuri.
- Ulei de măsline, la Real aveau o ofertă, cu 15% mai ieftin, sau de florea soarelui presat la rece. Noi îl luăm de la un domn care are presă de ulei şi îl face fără strop de apă şi e şi foarte gustos. Pentru cei cărora le place floarea soarelui.
- Coacăze şi Coarne confiate în loc de stafide. Bune şi rezonabile la Auchan.
- Muştar fără zahăr. Încă îl mai caut, poate va fi la Body, Mind, Spirit, poate la Drogerie Markt.
- Ciocolată cu peste 70% cacao şi cacao de bună calitate, mie îmi place Van, pentru crema de pască cu ciocolată.
- Orez Basmati şi Sălbatic în loc de orezul alb obişnuit, dacă simţim nevoia să facem o ganitură de orez. Încă mai caut surse mai ieftine, e un orez grozav de bun, dar foarte scump la noi.
- Seminţe de in, susan, floarea soarelui, să punem pe pâine, pe chiflele de sărbătoare şi în salată. Ieftine şi bune la ţărani în Obor.
- Salata de cât mai multe crudităţi şi legumele sotate, în loc de cartofi, vor fi garnituri hit. Merg la orice friptură.
- Câteva decoraţiuni, noi cumpărăm lumânări, în rest facem noi. Am adunat deja coji de ouă goale.
- Câteva cadouaşe pentru copii ca să le ascundem împreună cu ouăle şi ceva dulciuri, şi ei să le găsească. Maria abia aşteaptă, în fiecare dimineaţă mă întreabă dacă a venit Paştele.

Lista rămâne deschisă pentru orice ne mai vine în minte ca să avem nişte sărbători frumoase. În rest, voie bună, vreme frumoasă, să simţim primăvara, şi bucuria de a ne aduna să gătim, să petrecem şi să simţim împreună magia Sărbătorii Luminii. Astea sunt pe listă oricum. Iar Maria şi Cristof ni le amintesc în fiecare dimineaţă.

Roxana

Ziua 6

2010-03-18T17:41:00.008+02:00

Click aici pentru "Ziua 5", postarea precedentă.

66 de kilograme, 81,5 talie, 92,5 şold

Încep să îmi găsesc un ritm, dovadă că deja nu-mi mai amintesc exact şi imediat ce am mâncat acum două zile. Nu mă mai stresează aşa de tare ce o să gătesc pentru masa următoare şi unele obiceiuri deja s-au creat. De exemplu acela să nu stăm până suntem lihniţi de foame că atunci nu mai avem răbdare şi nici raţiunea numai funcţionează şi ne repezim să mâncăm mult şi orice ne pică la îndemână. Aşa că la îndemână trebuie să fie numai lucruri bune.
Pentru gustări am descoperit pomelo, foarte gustos şi ceva mai consistent, parcă nu-mi face foame aşa instant ca alte fructe crude.

Dimineaţă, meniu tradiţional de acum.

Prânz. Peştişori, şprot, pe care i-am înşirat pe scobitori ca să-i întroc mai uşor, fripţi pe grătar, cu broccoli şi praz sotate.

Seara ne-am dus, noi fetele, la spectacolul de St. Patrick'd Day, în centrul vechi, aşa că la întoarecere am făcut o cină în cinci minute, telemea, cu puţină smântână, cu castravete cubuleţe şi seminţe de dovleac. Iami.

Roxana

Click aici pentru "Ziua X, dar nu Z", postarea următoare.

Ziua 5 sau Cum Se Creează Dependenţa

2010-03-17T13:37:00.005+02:00

Click aici pentru "Ziua 4", postarea precedentă.

66 de kilograme, 82 în talie şi 92,5 la şold

Dimineaţă am mâncat destul de repede, eu prunele mele dragi, cu pâine şi apoi un ficăţel din cei rămaşi de ieri. Maria ou şi Dani laptele lui cu cereale. Deh, fiecare cu pasiunile sale. Apoi am plecat val vârtej la dentist, cu toţii. După aceea, noi fetele ne-am întors pe jos ca să ne plimbăm că poate convingem primavara să vină. Aşa că pe la 11:30 ni s-a făcut foame, ora de gustare, care ne-a prins cu garda jos, nu aveam nimic la noi. Se vede că de mult n-am mai făcut expediţii lungi pe afară. Am intrat la un magazin şi am luat apă şi covrigei vanilaţi pentru Maria. Nu mulţi. Şi care păcătuiesc prin faptul că au faină albă şi zahăr. Eu n-am mâncat. Până mi s-a făcut foame tare şi am zis să iau doar unul că n-o fi foc. Şi am luat. Şi apoi încă unul, şi la al treilea mi-am dat seama că fără probleme îi mănânc pe toţi dacă nu mă opresc. Cred că asta exploatează toţi producătorii de mâncare. Când ne e foame, mâncăm cam orice, şi mai ales ceva ce e bun la gust şi arată bine, fără să ne mai gândim ce poate să conţină. Mulţi nici nu-şi mai amintesc ce au mâncat, unii nici dacă au mâncat. Mi se pare tot mai genial conceptul budiştilor care privesc masa ca pe o meditaţie. Ei reuşesc să se conecteze cu mâncarea şi să primească maximul de beneficii din ea. Sună gol şi sec. Diseară vedem iar "Avatar". Şi de mâine nu mai plecăm de acasă fără pacheţel.

Prânz. Ficatul cu sos de ieri, mi-am permis să fac pentru două zile, la care am asociat ciuperci sotate în puţin ulei şi cu mult usturoi.

Seara. Pomelo şi caşcaval şi am plecat la o petrecere. Era pentru doamne, oferită de fetele de la 121.ro, dar spre final i-am chemat şi pe Dani şi Maria şi ne-am distrat copios. Acolo am băut un cocteil, care avea zahăr, şi am luat o singură înghiţitură de tort. Dar am aflat că la Carrefour se găseşte făină premix "Slăbeşti Mâncând", şi pentru pâine şi pentru prăjituri, aşa că de azi încep vânătoarea.

Roxana

Click aici pentru "Ziua 6", postarea următoare.

Ziua 4

2010-03-16T11:38:00.007+02:00

Click aici pentru "Ziua 3", postarea precedentă.

67 de kilograme, 83 în talie, 94 şold. Oare din cauză de mămăligă, sau pur şi simplu organismul nu slăbeşte după o curbă liniară?

Foamea. Foarte interesantă senzaţie. Împreună cu setea, somnul şi dorinţa de sex sunt cele patru necesităţi vitale ale organismului. Şi din câte zicea Dr. Oz, dacă una nu e suficient satisfăcută, abuzăm de celelalte. Până acum, încercam să mă organizez şi să anticipez ce am de făcut, aşa încât să nu ajung, nici eu nici Dani sau Maria, să fim extrem de flămânzi. Uşor de zis, mai greu de făcut când în afară de gătit mai am de făcut şi activităţi cu copilul, curăţenie, cumpărături, scris şi alte activităţi la calculator, şi toate cer mai mult decât tradiţionalele 10 minute. Aşa că o luăm da capo şi evaluăm. Ce e important, ce merită să facem, cum stabilim termenele, şi cum odată la câteva zile lăsăm totul baltă şi dormim mai mult. Da, dar ce te faci când te apucă foamea? Şi nu vrei să ronţăi ce-ţi pică în mână? Eu când mi-e foame mă comport ca cei privaţi de droguri. Ameţesc, nu am energie, sunt nervoasă şi irascibilă şi am impresia că toată lumea are ceva cu mine. Dar îmi place să gătesc şi asta mă remontează. Aşa că azi am început cu, tradiţionalele de acum, prune uscate pe pâine. Doar că tot nu-mi ţin de foame, aşa că de mâine schimb masa de dimineaţă cu cea de seară. Noroc cu gustările ca să ajung la ora prânzului, doar că aşa mănânc foarte des şi nu mă pot concentra la alte treburi. Dar lasă că se termină ea perioada de regim de slăbit.

Prânz. Slată bulgărească uriaşă cu multe din vredeţurile permise, ceapă, andivă, ardei capia dulce roşu, castravete, frunze de spanac, broccoli, varză albă, roşii din conservă, plus măsline, ouă fierte şi puiul care mi-a rămas de ieri, şi binînţeles condimente. Grozavă şi foarte săţioasă. Apoi am avut o şedinţă foto şi apoi am făcut cu Maria exerciţii de scris, şi m-am trezit că n-am mâncat patru ore şi n-am simţit când au trecut. Aşa că fuga nişte morcovi cruzi până am terminat de gătit pentru seară.

Seara, am făcut ficat cu ceapă şi usturoi, cu puţin ulei şi apă, cu garnitură de fasole păstăi glabene şi verzi sortate împreună cu câteva roşioare cerry. Ne-am bătut pe ele.

Parcă încep să mă acomodez. Parcă încep să mă relaxez şi să-mi vină ceva mai uşor să gândesc meniurile. Astăzi Maria şi Dani au mâncat ca şi mine la prânz şi seara şi le-a plăcut foarte mult.

Răbdare, organizare şi convingere că merită şi cred că va fi tot mai uşor.

Roxana

Click aici pentru "Ziua 5", postarea următoare.

Ziua 3

2010-03-15T10:32:00.011+02:00

Click aici pentru "Ziua 2", postarea precedentă.

67 kilograme, talie 84, şold 95
S-a mai dus o jumătate de kilogram, dar de data asta şi 3 centimetri la talie şi 2 la şold.

Grăsimea este uşoară şi voluminoasă, în timp ce muşchii sunt mai grei şi mai puţin voluminoşi, aşadar se pare că e normal să scad mai spectaculos în centimetri decât în kilograme.

Mic dejun: Iar prune uscate pe pâine, deşi aş putea să le alternez cu grape-fruit sau pomelo, dar m-am îndrăgostit de ele. N-am rezolvat însă saţietatea, aşa că azi am trişat şi am mâncat şi o feliuţă de pui la gătar. A fost cu totul altceva, nu mi-a mai fost foame aproape trei ore, adevărată realizare. Dar nu e o soluţie, trebuie să văd cum reuşesc să rezolv problema şi să respect cât mai bine meniul. Dani a mâncat tradiţionalul lapte cu cereale, Maria pui. Nu e neobişnuit la noi ca la aceeaşi masă să mâncăm fiecare alt fel de mâncare. Poate e puţin mai greu să pregătesc trei feluri diferite, dar din când în când merită şi o fac cu drag pentru că, deşi avem destul de mult aceleaşi preferinţe culinare, totuşi nu sunt chiar identice şi nu mi se pare normal ca unul din noi să renunţe la ceva ce-i place pentru motivul că nu le place şi celorlalţi.

Prânz: scrumbie la grătar cu mămăligă şi mujdei de usturoi. Şi de data asta am pus scrumbia tot în hârtie de copt, dar înainte să o împachetez, am presărat sare, cimbru uscat, usturoi pisat cu tot cu coajă, şi un strop de ulei. A fost mult mai savuros! Cu mămăliga este altă poveste. Porumbul are amidon, aşa că îngraşă şi e recomandat să renunţăm la el. De tot. Când am auzit asta m-a apucat depresia pentru că sunt înnebunită după porumb fiert şi mai ales copt, fac adevărată cură în sezon. Dar m-am calmat şi m-am gândit că sezonul e departe şi până atunci mai vedem noi. Deocamdată a rămas problema mămăligă. Se recomandă să o înlocuim cu cea de năut. Eu am găsit o făină de năut, dar e fină ca cea de grâu, aşa că nu ştiu cum s-ar putea face din ea mămăligă, poate pâine, dar altfel cam imposibil. Aşa că iar am trişat puţin şi am făcut un amestec de mălai cu făină de năut. A ieşit ceva comestibil, destul de galben, dar clar că e de lucrat în acest sens. Iar mălaiul nu e de folosit în perioada de slăbire, doar ca abatere, foarte rar, în perioada de menţinere. Oricum, masa a fost un succes, ne-a plăcut foarte mult la toţi trei.

Seara: sanvişuri cu caşcaval şi câteva alune, la Dance Masters evident. E mai greu când trebuie să plecam mai multe ore de acasă. Dar totul se reglează cu încetul.

Roxana

Click aici pentru "Ziua 4", postarea următoare.

Ziua 2

2010-03-14T19:34:00.012+02:00

Click aici pentru "Ziua 1", postarea precedentă.

67,5 kilograme, talie 87, şold 97
Ura, s-a dus o jumătate de kilogram şi câte un centimetru, unul la talie şi unul la şold.

Mic dejun: am mâncat câteva prune uscate cu pâine Slăbeşti Mâncând. Super combinaţie, am pus prunele pe pâine ca pe un magiun, o nebunie. După ce termin perioada de slăbire o să mai fac asemenea sanvişuri, dar o să adaug unt, iami. Am însă în continuare problema cantităţii. Eu sunt obişnuită să mănânc dimineaţa consistent ca să pot apoi nişte ore bune să-mi văd de treburi şi să am energie. Dr. Man zice că e foarte important, în timpul programului de slăbit, să mă scol sătulă de la masă. Eu nu pot sub nici o formă să fiu sătulă cu 50 de grame de pâine şi câteva prune. Aşa că azi, în disperare de cauză, am băut mult ceai. E bun pentru eliminarea toxinelor, dar nu ţine de foame. Dani a mâncat lapte cu cereale şi Maria ou fiert.

La prânz: iaurt cu fructe permise, o listă destul de lungă. Foarte bun, dar tot nu foarte consistent pentru mine. Dani şi Maria au mâncat şi ei la fel şi a fost ok pentru toţi trei, pentru că spre după amiază a trebuit să mâncăm iar pentru că seara ne-am dus la Dance Masters şi acolo urma să stăm nişte ore în care nu aveam cum să mâncăm serios. Aşa că am mâncat, cu toţii, pe la 17:30 pui la grătar cu o salată de crudităţi o nebunie, şi la noi am luat câteva sanvişuri cu caşcaval şi pâine Slăbeşti Mâncând, din care eu am mâncat doar unul micuţ.

A fost ceva mai uşor, dar încă fac efort de adaptare. Oricum, rezultatele au apărut deja, conceptul e foarte logic, aşa că am motive să merg înainte.

Roxana

Click aici pentru "Ziua 3", postarea următoare.

Ziua 1

2010-03-13T09:59:00.005+02:00

Click aici pentru "Azi Îmi Dau Startul la Cura de Slăbire!!!", postarea precedentă.

Prima zi a fost ok. Nu m-am organizat foarte bine cu temporizările aşa că la un moment dat mi-a fost foame. Dar ştiu unde am greşit şi de azi deja remediez. Eu mă scol la 7 şi obişnuiam să mă apuc de lucru şi să aştept cu masa până se scoală şi Maria ca să mâncăm cu toţii. De acum întâi o să mănânc şi apoi mă apuc de lucru pentru că Maria se scoală pe la 10. Ei îi dau de mâncare atunci şi pentru mine e timpul perfect pentru o gustare din cele permise. Pe Dani îl cuplez cu una dintre noi în funcţie de ora la care se scoală.

Eu ţin regimul de slăbit sugerat de dr. Man în cartea ei, varianta 1, şi am acolo meniul clar pentru fiecare masă pentru o săptămână. Aşa că dimineaţă am mâncat un grepfruit, iar felia de pâine Slăbeşti Mâncând abia mai târziu, când am reuşit să o cumpăr. Magazinul nu e foarte departe, dar nici chiar lângă noi. La prânz am mâncat pui cu salată de ardei copţi. Nu e un regim pentru cei care ţin post, şi nici pentru vegani pentru că dacă vrem să funcţioneze, trebuie să mâncăm şi carne, obligatoriu peşte, ouă şi lactate. Aşa că seara am mâncat scrumbie pe care am făcut-o pe grătar în hârtie de copt, şi am asociat-o cu ciuperci la cuptor cu usturoi copt şi un sos de roşii pe care l-am făcut eu.
Din gustări, cel mai bine mi-a mers cu nucile şi migdalele pentru că mie morcovii cruzi şi castravetele îmi fac o foame cruntă, ca toate fructele şi legumele crude.

De unde plec şi unde vreau să ajung? Greutatea mea era ieri de 68 de kilograme, circumferinţa taliei 88 şi cea a şolduluii 98. După prima zi, am pierdut o jumătate de kilogram şi câte un centimetru la fiecare circumferinţă. Ştiu că toate metodele de automotivare spun că trebuie să-mi stabilesc o ţintă clară, dar e greu, pentru că nu ştiu exact care sunt dimensiunile normale pentru mine. Cu nişte ani în urmă, şi destul de multă vreme, am avut 55 de kilograme la 1,65m înălţime. Poate nu chiar să ajung iar la 55, dar macar la un 60. De fapt corpul meu ştie unde trebuie să fie şi dacă reuşeşte să se regleze, va slăbi şi după perioada de slăbire intenţionată, până ajunge unde trebuie.

Concluzia după prima zi? Nu e greu, mai ales dacă îmi exploatez avantajele şi mă organizez foarte bine. Slăbesc uşor de felul meu şi am şi avantajul că nu am ţinut niciodată cure care să-mi destabilizeze metabolismul. Îmi place foarte mult să gătesc şi mă ocupam de asta şi înainte, deci nu e un efort în plus. În acest program trebuie de gătit mult în casă ca să fiu sigură că mâncarea conţine numai ce trebuie. Foarte important, am susţinerea alor mei, Dani şi Maria, care la masa de seară au mâncat la fel ca mine şi sunt tot mai curioşi să încerce meniul meu. Aşa că nu-mi va fi foarte greu să ne corelăm toţi trei, chiar dacă ei nu-şi propun să slăbească.

Roxana

Click aici pentru "Ziua 2", postarea următoare.

Azi Îmi Dau Startul la Cura de Slăbire!!!

2010-03-12T12:24:00.011+02:00

Sună ciudat, chiar şi pentru mine, pentru că n-am ţinut cură de slăbire niciodată în viaţa mea. Am fost norocoasă că n-am avut nevoie, chiar şi când am mai pus câte ceva pe ici pe colo, au fost două-trei kilograme care s-au dus singure fără să mă agit. Chiar şi după naştere mi-am revenit imediat şi spectaculos, la două săptămâni după, eram mai slabă ca înainte. Aici au fost genele bune, dar şi alăptatul, cea mai eficientă metodă de revenire în formă, după părerea mea. O dovadă în acest sens cred eu, este faptul că m-am menţinut perfect în formă în cei doi ani cât am alăptat. Dar lucrurile se mai pot schimba în timp. Vârsta, atenţia canalizată către alte lucruri, o iarnă mai puţin activă fizic şi mai mult activă on line, şi poate şi altele. Dar asta nu e important. Important este că am observat că uşurel încep să acumulez kilograme în plus şi nu mai pot să scap de ele la fel de uşor. Şi şi mai important este faptul că m-am hotărât să iau măsuri. Şi la fel de important este că Universul ne ascultă şi este suficient să cerem, că ni se dă.

"Întâmplător", am aflat de cartea, şi metoda, doctoriţei Gabriela Man, la o întâlnire unplugged 121. Se numeşte Slăbeşti Mâncând. Mi-a plăcut pentru că nu e absurdă, nu-mi cere să flămânzesc, nu mă pune să număr calorii, să cântăresc mâncarea, sau să măsor cu palma fiecare înghiţitură. Dimpotrivă, mă încurajează să fiu creativă în bucătărie. Mie îmi place enorm să gătesc şi se pare chiar că am talent, deci nu are nici o şansă la mine nici o metodă care mă limitează, orice mi-ar promite în schimb. Şi apropo de promisiuni, metoda dr. Man mi-a inspirat încredere şi pentru că nu promite marea cu sarea. Se bazează pe dieta Montignac, cea cu indici glicemici, la care a adus ca inovaţie o făină cu indice glicemic mic, cu foarte puţin grâu şi multe fibre, ce poate fi asociată cu orice mâncare, chiar şi cu grăsimi. Altfel, metoda e foarte simplă, principiile de bază sunt puţine şi de bun simţ, mai ales că explică foarte bine mecanismele şi este uşor de înţeles.

Dar nu m-am dus cu sacul la pomul lăudat. Două săptămâni am tatonat terenul, am citit cartea, am făcut planuri şi am încercat să-mi dau seama cât de fezabil poate fi pentru noi. Şi am început să fac schimbări pe ici pe colo în obiceiurile noastre, ca să exersez. Am scos deocamdată cartofii, porumbul şi zahărul. Am înlocuit pâinea pe care o făceam eu, din făină albă sau neagră, cu pâinea Slăbeşti Măncănd, după ce am făcut investigaţii şi am găsit sursa, probabil cea mai ieftină, din Bucureşti. Şi mai ales, mi-am setat mintea că vreau să încerc şi am şi şanse mari să reuşesc. Ce am constatat? Cântarul arată cu două kilograme mai puţin, fără să fi început efectiv dieta de slăbire. Şi în plus, nu mă mai balonez.

Provocarea e mare. Dacă lucrurile se adeveresc, este de fapt un sistem de a mânca sănătos şi cu maxim de eficienţă şi se pune problema de a-l adopta, toţi trei, şi Maria, tot restul vieţii noastre. Sună groaznic, ştiu, trezeşte protestul. Dar dacă e adevărat şi funcţionează şi mă lasă să mănânc cum vreau şi mai ales să gătesc creativ, ne ajută să fim supli şi frumoşi pentru că ne ajută să fim sănătoşi, atunci merită efortul de a face această schimbare.

Aşa că, de astăzi, 12 martie, am început, doar eu, programul de două săptămâni de slăbit cu intenţie. Am să scriu, sper eu zilnic, despre ce mănânc, cum fac şi ce soluţii practice găsesc să mă ocup de toate lucrurile ca şi până acum, despre care sunt principiile şi cum le asimilez eu în practică, şi, bineînţeles, despre rezultate.

Alături pun o fotografie în care îmi place cum arăt, şi ea este ţinta mea, acolo vreau să ajung, sper eu într-o singură perioadă de slăbire.

Am norocul că Dani şi Maria mă susţin, şi cred că şi Cristof, aşa că succes mie şi hai la treabă. Sau la distracţie.

Roxana

Această postare este de fapt un jurnal pe care inteţionez să-l ţin zilnic în timpul celor două săptămâni de dietă. Ca să poată fi uşor de urmărit, şi pentru mine, şi pentru că sper să mai scriu şi alte postări între timp, la fiecare episod voi pune la sfârşit linkul către următoarea postare şi la început către precedenta şi click aici. Aşadar,

Click aici pentru "Ziua 1", postarea următoare.

Maria la Bazin, Aşa Cum a Fost

2010-03-02T13:59:00.009+02:00

A trecut o lună de când am văzut Avatar şi nu reuşim să ne desprindem de el. Nu că am încerca prea tare. De fapt eu una cred că mai mult câştigăm dacă încercăm să aplicăm în viaţa de zi cu zi ceea ce povestesc ei acolo. Dar timpul trece şi aduce cu el alte lucruri minunate. Doamna Vania Limban, moaşa cu care ne-am pregătit pentru naştere, cu care am născut şi la care am mers apoi la cursurile de bazin pentru bebeluşi, ne-a invitat să vorbim despre aceste experienţe ale noastre la evenimentul care lansează noul curs de piscină al Active Center. Suntem onoraţi şi încântaţi şi bineînţeles că am acceptat. Şi cum suntem fotografi, am făcut o mulţime de fotografii cu Maria la bazin în toată perioada cât am mers acolo, aşa că ne-am gândit să facem un slideshow cu aceste fotografii în care se vede evoluţia Mariei în primul ei an de viaţă în relaţie cu apa şi bazinul, şi felul în care a ajutat-o pe ea. Este un slideshow personal şi profesional în acelaşi timp. Şi este primul pe care îl fac eu, ajutată de Dani bineînţeles. Iată-l mai jos. Enjoy!

Roxana

Avatar

2010-02-03T12:10:00.010+02:00

James Cameron face un film odată la 12 ani, dar atunci sparge tot. Canoane, bani mulți, dar mulți, senzații, tehnologie, mesaj.

Am văzut „Avatar” la IMax, adică în 3D adevărat. Eu mi-am făcut lucrarea de diplomă pe subiectul IMax acum 9 ani, pe vremea când la noi știau de el doar câțiva și spectacolele în lume erau la nivel de filmulețe demonstrative. Pentru mine „Avatar” este primul film de ficțiune de lung metraj pe care îl văd în IMax. Și deși eu știu despre ce este vorba în tehnologie, sau poate tocmai de aceea, impresia pe care mi-a făcut-o este foarte puternică. Sunt multe lucruri acolo. În primul rând spectacol extrem la superlativ. Apoi mesaj. Toate mesajele clasice despre dragoste, curaj, relații, dar și cele noi care preocupă omenirea acum, cele ecologiste, ideea că Mama Planetă ne susține și are grijă de noi cât timp știm să avem și noi grijă de ea. Și ideea că Natură este inteligentă, că toate speciile pot să interacționeze între ele în mod conștient și inteligent în beneficiul tuturor, atât timp cât toți se respectă unii pe alții, își cunosc și își respectă nevoile și calitățile. Natura și naturalul sunt pe primul plan. Într-o îmbinare extremă și avangardistă de efecte speciale de ultimă oră. Dar ceea ce mi-a rămas în minte sunt imagini. Fețele ciudate, dar frumoase, relaxate ale băștinașilor care știu să trăiască liber în perfectă armonie cu natura, toate plantele ciudate care noaptea luminează fosforescent și se aprind sub pașii lor, toate animalele înspăimântătoare dar care au mai multă omenie decât oamenii puși pe distrugere. Da, se distruge mult în acest film, aproape o lume întreagă, dar ceea ce mi-a rămas mie în minte este frumusețea, lumina, felul în care băștinașii știu să se conecteze la propriu cu natură în mijlocul căreia trăiesc și convingerea că totul este energie, iar ființele când se nasc primesc energie vitală, cu împrumut, pe care trebuie să o dea înapoi la un moment dat.

Am fost la film cu Dani, cu sora mea și soțul ei, profitând că avem la noi și pe mama, așa că Măria a putut să stea cu buna. La sfârșitul filmului toți aveam aceeași impresie. Că cei de la IMax ar trebui să facă alături de sala de cinema o sală cu paturi și perfuzii unde spectatorii să poată să revină cât mai lin și cât mai asistat în lumea reală.

Cel mai probabil vom mai merge odată când vine cealaltă bunică (mama lui Dani), în încercarea de a vedea mai bine efectele și elementele de limbaj cinematografic. Dar tare am senzația că tot mesajul și impresia vor fi mai puternice. Dacă stau și mă gîndesc puțin și îmi propun să descriu filmul într-un singur cuvânt, cel care îmi vine în minte este DRAGOSTE.

Roxana

Salutăm Anul Nou, Salutăm Noul din An!

2010-01-22T00:24:00.004+02:00

Salutăm Anul Nou dincolo de jumătatea lui ianuarie. Și nu pentru că am fi adepții calendarului pe stil vechi, ci pentru că anul a început în forță pentru noi. Sau noi l-am început așa. Lucrăm intens din primele sale zile să ne îmbunătățim, să inovăm, cel puțin din punctul nostru de vedere, să ne conectăm la evenimente și evenimentele la noi, adică să ne reinventăm. Am fost la primul târg de nunți al sezonului. Ne-am bucurat de tot ce a fost acolo, am inspirat frumusețea pe care toți participanții se străduiesc să o creeze acolo, am văzut oameni frumoși, am întâlnit și cunoștințe, iar Maria a fost în culmea fericirii. Și am văzut fotografie și fotografi. Am constatat că lumea a evoluat. Că ofertele sunt tot mai bune de la an la an. Că stilurile sunt tot mai clare și profesioniști tot mai mulți. Cred că dintre toate lucrurile care compun o nuntă, fotografia a evoluat cel mai mult în ultimii ani. Și asta e bine. A crescut concurența, a crescut și calitatea, au apărut noutăți.

Unde suntem noi în ecuația asta? La locul nostru. Și facem salturi mari de la un moment la altul. Anul 2009 a fost cel mai bun pentru noi. Idei noi, lucruri mai interesante, alți miri dragi cu care am rămas prieteni.

În ianuarie 2010 au început deja să sune telefoanele. Revin mirii din anii trecuți, acum nași și părinți. Salutăm noua generație! Și anul ăsta ne upgradăm. Schimbăm site-ul, concept nou, nu doar haine noi. Așa că vom avea nevoie de susținerea voastră, a familiei. Adică nu doar a părinților, fraților și motanului, ci și a marii familii de foști miri, cu toții foști și actuali prieteni. Şi bineânţeles a celor care îşi găsesc timp să ne urmărească pe blog. Avem nevoie de feedback-uri constructive despre ce facem și ce spunem, despre cum arată fotografiile noastre, despre cum va fi noul site, despre ce am făcut și ce am spus până acum.

Așa că vă dăm întâlnire în continuare și aici, pe Family Spirit, blog care a primit şi el haine noi, dar și pe noua secțiune proaspăt creată Photo Blog. Unde vom vorbi numai despre business. Adică despre prietenii vechi și noi, despre principii și convingeri, despre familia noastră restrânsă și despre familia noastră extinsă și foarte extinsă, despre cum vedem și noi și voi, despre imagini și simțiri și chiar idei, adică despre "Not Just Photography".

Plec să cumpăr sanie pentru că ne cheamă nămeții. Dar promit să-mi fac timp să dau cuvinte ideilor mai des, pentru ideile își fac timp să vină la mine.

Roxana

Anul Nou cu Sănătate și Blue Moon

2009-12-31T00:11:00.004+02:00

Anul Nou vine anul acesta cu spectacol și de Sus. Cerul va celebra trecerea dintre ani printr-o eclipsă parțială de Lună, chiar în seara dintre ani, care mai mult decât atât, va fi peste Luna numită Blue Moon. Nu e albastră cu adevărat, așa se numește doar, dar e o Lună plină suplimentară, a doua în aceeași lună calendaristică, fenomen care apare odată la doi ani și jumătate și nu are o semnificație deosebită pentru astronomi, mai ales că arată ca orice lună plină. Dar Blue Moon de Revelion, este mult mai rar, odată la 19 ani. Precedenta a fost în 1990, să găsim semnificații?, și următoarea va fi în 2028. De data asta Cerul vrea să ne răsfețe cu adevărat, sau poate să ne dea un semn, așa că acum este și eclipsă de Blue Moon, și în plus, în săptămâna asta, deci și în noaptea de Anul Nou, va fi și ploaie de meteoriți, cu maximul în noaptea dintre 3 și 4 ianuarie.
Așa că haideți să întâmpinăm Anul cel Nou cu drag, să mulțumim pentru ce am primit în cel vechi, să mulțumim pentru ce ne va aduce acesta, și să fim convinși că totul ne este dedicat special. Chiar și eclipsa de Blue Moon și ploaia de meteoriți din noaptea de Anul Nou.
Cred că este momentul să revedem desenul animat Tinker Bell partea a doua, ca să ne reamintim că magia vine de undeva de Acolo, dar și de undeva de Aici și că cele două lumi sunt întotdeauna interconectate.

Roxana

Cum Deschidem Ușa

2009-12-30T13:10:00.009+02:00

Ieri stăteam într-o sală de așteptare și m-a izbit felul în care se schimbă modul de a deschide ușa al oamenilor, inclusiv al meu, după ce își rezolvă o problemă și ce mult depinde de modul în care și-o rezolvă. Eram la Centrul de Hematologie unde m-am dus ca să donez sânge. De ce? Pentru că am văzut în "Adevărul de Seară" dinainte de Crăciun un articol despre un copil bolnav de cancer care are nevoie de transfuzii și de trombocite din sânge și care are exact grupa mea. N-am mai donat niciodată, dar când am văzut articolul, m-am simțit de parcă îmi era adresat mie personal. Așa că m-am dus după sărbători când Centrul avea program, și după ce o zi am încercat să mănânc ceva mai ușor și nu am băut alcool deloc, condiții necesare și cam imposibil de respectat în timpul sărbătorilor.
Am găsit ușor adresa, și ușa, pe care am deschis-o timid, și am fost îndrumată de un paznic foarte amabil. Am mers la cabinetul Fișier să dau buletinul, am deschis ușa ceva mai sigură pe mine și am întâlnit trei doamne una mai acră decât alta, dar care mi-au dat informația necesară și mi-au zis unde să aștept să fiu chemată. Când m-au strigat, am ajuns într-o sală în care o doamnă ajuta pe cei noi să completeze un formular, și acea doamnă tocmai îmbrăca halatul pentru că ea de-abia venise în clădire pentru alte treburi, nu era de serviciu, dar când văzuse că e multă lume și puțini angajați, a rămas să îi ajute. Asta fiind în zilele în care erau cu toții în concediu fără plată. Așa că ne aștepta cu ușa deschisă pe toți cei care fusesem chemați acolo.
Mai departe, am mers la controlul medical. O coadă mare și oameni deja nervoși m-au făcut să deschid ușa ușurel ca să întreb dacă trebuie să las formularul înainte sau îl dau când intru. Asistenta, o doamna energică, a cărei treabă e printre altele să manevreze oamenii, doctorița, o doamnă foarte aranjată, dar perfect înghețată la toate capitolele. Consultul a durat atât cât să-mi ia tensiunea și să o scrie pe formular, și mi-a făcut impresia că nu am nici un fel de importanță. Dar eu știam că am, așa că am mers mai departe, foarte curioasă să văd ce mai urmează. Și a urmat determinarea grupei de sânge. Toți deschideam ușa timid, doar acolo era cineva fioros care urma să ne înțepe în deget. Era o doamnă cu un aer destul de țeapăn, dar totuși amabilă cu care am reușit să stau de vorbă chiar cordial cât timp a durat operațiunea. Cât despre înțepat, nici nu am simțit când se face pentru că pune pe deget un tub în care e acul și un arc, dar care nu se vede, face pac și când îl ia, rămâne picătura necesară. După ce am aflat că am grupa pe care deja o știam, dar ei sunt obligați să o determine de fiecare dată și la toată lumea, pentru că au avut cazuri de oameni care s-au prezentat cu carnetul de donator al altcuiva, m-au trimis în sala de așteptare de unde urma să fiu chemată la donarea propriu-zisă.
Acolo lume multă și așteptare lungă. Asta înseamnă să-ți faci răbdare, sau să ai ceva de citit, sau, cum am preferat eu, să stai de vorbă cu cei care sunt acolo. Ai șanse mari chiar să te împrietenești cu câțiva, dacă nu ai făcut-o încă la cozile precedente. Majoritatea oamenilor donau pentru cineva anume, foarte puțini sunt cei care donează regulat. Și aceia se văd de departe pentru că au aerul că sunt acasă la ei. Cam toți oameni peste 30 de ani, și destul de mulți peste 50. Să fie datorită faptului că pe vremurile celelalte îi lua cu intreprinderea și îi ducea să doneze? Sau pentru că tinerii nici nu știu că așa ceva se poate face? Pe scaunul de lângă mine o doamnă drăguță care a lucrat în turnătorie la Faur 30 de ani, acum are 58, câteva degete deformate de cât a scăpat greutăți pe ele, și o mare liniște interioară. A donat sânge toată viața ei și se apropie de vârsta la care nu va mai fi acceptată. E de părere că asta e viața, ne aduce experiențe și noi trebuie să le trăim ca să vedem cum e. Și oricum, cumva va fi frumos.
Cei mai mulți oameni din sala de așteptare sunt agitați, neliniștiți, unora le e foame de când așteaptă, câțiva bărbați spun că el este frică, de fapt sunt acolo pentru cineva drag, altfel n-ar fi venit să doneze. Peste toți plutește senzația aia neplăcută pe care o avem de câte ori trebuie să ne ducem la doctor, chiar dacă acum, cel puțin teoretic, nici unul de acolo nu are vreo problemă.
Într-un final, sunt și eu strigată, împreună cu alți cinci. Intrăm timid, conduși de o doamnă asistentă foarte energică, într-o sală care se numește incitant boxă. Acolo sunt cinci scaune care le amintesc pe cele de dentist, fiecare cu o instalație. Asistenta caută vena, la mine ceva mai mult, și deși părea că va mătura cu toți pe jos, mă întreabă ghiduș, de ce nu mi-am luat venele de acasă azi, apoi mă cuplează la punga pe care o pune pe aparatul cu pricina care o leagănă ca să nu se coaguleze sângele. Vena mi-a găsit-o după destule investigații, dar odată găsită, face treabă bună, punga se umple în mai puțin de 10 minute, cum zice la regulament, așa că abia am timp să arunc un ochi la televizorul deschis și să schimb câteva vorbe cu asistenta și apoi cu vecina de scaun. Și ea donează pentru prima dată, pentru o prietenă, dar a născut natural doi gemeni, acum șase ani, așa că nu-i e frică. Mă asigur că pe fișă a fost scris pentru cine donez eu și la ce spital este. Vor trimite ei sângele, după 48 de ore în care i se fac toate testele, dar și hârtia care atestă că am donat. Dacă aș fi cunoscut bolnavul, ar fi trebuit să duc eu hârtia, dar așa o vor trimite ei, spre neplăcerea câtorva de acolo, pe principiul "nu e treaba noastră''.
Am terminat. Stau cu tamponul la mână, am primit și un pansament să-l pun ceva mai târziu, să nu-mi pătez bluza. Mai stau jos câteva minute, să nu amețesc, deși mă simt perfect. Am donat 450 de mililitri, standardul pentru toată lumea, dar nu simt decât o mare senzație de bine. Mă ridic să las pe altcineva, și ies cu capul sus, fără nici un fel de șovăire. Pe hol, parcă toată atmosfera s-a schimbat. Asta ni se pare nouă, celor care tocmai am ieșit. Și probabil și noi arătăm altfel, pentru că cei care încă așteaptă ne privesc surprinși. Fără să mai stau de vorbă cu nimeni, încerc să le insuflu curaj din priviri. Nu e deloc rău, nu se simte nimic neplăcut, nu e nici un risc. În schimb, știu că ajut pe cineva, chiar și necunoscut, care chiar este într-o situație critică și pe care doar eu îl pot ajuta.
Dar au motivație și cei mai pragmatici. Statul oferă câteva bonuri de masă și o adeverință cu care se poate lua abonament redus pe tot transportul în comun din București. Așa că m-am dus să ridic astea la un ghișeu, acolo nu mai trebuie să deschizi nici o ușă, unde era o doamnă destul de distantă, dar care a început imediat sa-mi povestească foarte volubil despre pasiuni, când i-am spus, sincer, că îmi place foarte mult goblenul complicat pe care îl face. Era ca o pictură.
Drumul spre casă? Ușoară ca un fulg, multă lumină în jurul meu, zâmbind tuturor. Acasă, Dani termina curățenia, iar Maria mi-a sărit de gât: ''mami, vroiam și eu să merg cu tine la sânge". Îi explicasem despre ce vorba, dar ea dormea când am plecat eu. Așa că a vrut imediat să vadă ''gaura'' și să-i povestesc cum a fost. I-am promis că poate o iau peste câteva luni când o să mă duc din nou, pentru că mi se pare absolut ok să devin donator de sânge permanent. Și nu pentru bonurile de masă. Poate am să leg momentele acestea de niște momente speciale din viața noastră și astfel să fie și mai încărcate de semnificații. Deși nu e nevoie.
E un pic de bătaie de cap, dar merită din plin, mai ales că totuși nu e un efort chiar așa de mare. Doar că trebuie mers de dimineață pentru că programul e până la 13:30 și nu se știe câtă coadă se nimerește. În total mie mi-a luat două ore. Dar cred sincer că sunt printre cele mai bine folosite două ore din viața mea.
Cum am deschis ușile la plecare? Am avut impresia că se deschid singure în fața mea, ca în filme. Și am impresia că și alții aveau aceeași senzație.

Roxana

Vin sărbătorile, vin așteptările.

2009-12-28T11:03:00.004+02:00

Sărbătorile de iarnă. Știm cu toții ce înseamnă ele. La modul serios, dincolo de orice altceva, și putem face o listă lungă de semnificații, înseamnă magie. Așa că ne așteptăm cu toții să fie niște zile și niște ore speciale și absolut magice. Și ne mai așteptăm ca asta să vină de la sine, doar magia e ingredientul principal și obligatoriu al tuturor sărbătorilor. Deci o primim oricum, nu mai trebuie să ne agităm pentru ea. Și dacă nu se întâmplă chiar așa, dacă această senzație de magie se decalează și nu e prezentă chiar de sărbători, suntem foarte frustrați.
Anul ăsta a nins. Ce ne putem dori mai mult de sărbătorile de iarnă decât să ningă? A nins mult și frumos, chiar și în București te simțeai ca la munte. Da, dar a nins cu vreo două săptămâni înainte de Crăciun. În perioada aceea am avut înțelepciunea să o ascult pe Maria și să ne organizăm timpul zilelor cam la fel: dimineața făceam treburi și pregătiri, seara ieșeam prin parcuri să vedem luminile. Și bine am făcut pentru că am avut parte de o adevărată atmosferă de iarnă și magie: edilii s-au întrecut în a decora cât mai frumos parcurile principale, peste tot au fost târguri de Crăciun cu produse autentice handmade ale unor artiști și ale unor artiști gastronomi români cu adevărat autentici și ei, și în completare am avut norocul să ascultăm concerte de colinde. Colindele sună absolut special la -19 grade Celsius. Și la fel de special sună aplauzele când spectatorii au mănuși în mâini, dar inima caldă. Dar încă nu era Crăciun.
După asemenea peripluri veneam acasă înghețate, noi două, căci tati a muncit ca un erou la calculator, și făceam cu mare bucurie un ștrudel cu fructe de pădure și un ceai, sau un vin fiert însoțit de nuci prăjite cu sare, care ne reuneau pe toți trei în atmosferă caldă de iarnă. Dar încă nu era Crăciun.
Tot atunci, am stat într-o dimineață devreme, pe la 5 când nu mai puteam dormi, în fotoliu, în fața ușii de sticlă de la balcon, cu motanul pe genunchi și o cană mare de ceai cald și aromat și am privit vijelia. Dar încă nu era Crăciun
Și au venit și sărbătorile. Cu milioane de așteptări, cu planuri exacte de acțiuni, care ni se pare de la sine înțeles că se vor întâmpla exact așa. Am mers și noi în parc, să simțim atmosfera de Crăciun nu-i așa? Doar că vremea s-a încălzit dramatic, zăpada s-a cam dus, iar în parc s-a transformat într-o serie de bălți. Enervată, am tropăit laolaltă cu mulți bucureșteni prin udeală și noroi, bombănind că n-am fost deloc pe fază și n-am făcut fotografii cu o saptămână în urmă când era frumos, atmosferă adevărată de sărbători și mult mai puțină înghesuială. Tot Maria și Dani au fost cei care m-au ajutat să ies din starea asta și să înțeleg. Nu făcusem fotografii mai demult pentru că am tot ieșit numai eu cu Maria și îmi e mai greu așa. Și pentru că încă nu era Crăciun, și, nu-i așa, imaginile speciale la păstrăm pentru momente speciale, chiar și când vrem să le imortalizăm. Când am văzut cu câtă răbdare a stat Dani la o super coadă într-o mare baltă ca să ia o vată de zahăr pentru Maria, și cât de liniștită a așteptat ea pe bancă, cât de amuzați se uitau ei la toate lucrurile din jur și cât de frumoasă era totuși lumina, am realizat că e treaba noastră să avem așteptări, dar tot treaba noastră e să avem grijă ca ele să se împlinească. Și pentru asta trebuie să profităm și să valorificăm la maxim fiecare clipă, chiar dacă nu e chiar aceea de sărbătoare și nouă ni se pare că sincronizarea nu e perfectă. Tot ce vine este perfect așa cum vine, pentru că este pentru noi cu dedicație specială. Și dacă nu acceptăm asta, avem toate șansele ca zilele de pregătire, sau cele de după sărbătoare, să fie mult mai frumoase decât sărbătoarea însăși.
Îmi amintesc de revelionul de acum cinci ani. De fapt de la revelion am o imagine foarte ștearsă. Am avut multe așteptări și încercând să fiu pe fază să nu le scap, m-am pomenit că sărbătoarea trecuse și eu nu reușisem să mă bucur de ea. Dar am o amintire foarte vie de a doua zi. Când ne-am reunit iar cu toții, la studioul unde lucram eu atunci și unde făcusem petrecerea, ca să facem curat. Am venit cu toții și ne-am apucat de făcut curat, pe muzică bineînțeles, ca să avem spor. Și pentru că nu aveam așteptări de data asta, curățenia s-a transformat într-o petrecere mult mai reușită pentru toți, iar pentru mine și Dani un început de relație care atunci nu știam unde ne va duce, dar care deja și-a depășit toate promisiunile.
Cred că de fapt e important să înțelegem că asta este definiția săbătorii: clipe speciale, și că depinde doar de noi să facem ca fiecare clipă să fie una specială și fiecare zi una de sărbătoare.

Roxana

Vine Moşul!!! Şi trece pe la Active Center

2009-12-14T09:35:00.010+02:00

Sigur că vine! Tot oraşul este deja cuprins de atmosfera de sărbătoare şi cu toţii ne gândim la ce cadouri o să ne aducă. Lista e lungă şi are în cap multe dulciuri de tot felul. Apoi jucării şi continuă cu alte cadouri "clasice". Dar dacă vrem ceva mai inedit, iată ce poate fi. Un cupon de servicii de la Active Center. Cine e Active Center? Cel mai bun centru de pregătire prenatală şi recuperare postnatală, condus de doamna Vania Limban, moaşa care ne-a ajutat şi pe noi, ca şi pe alţi mulţi părinţi, să naştem frumos şi demn. Am născut în trei ore, fără nici o intervenţie, datorită pregătirii fizice şi psihice pe care am primit-o la cursurile Active Center, apoi am alăptat doi ani, fără nici un fel de problemă şi fără să ni se pară greu. Acest cupon de Crăciun poate fi cumpărat de oricine şi oferit unei gravide sau unei mame cu copil mic, care de suma respectivă, 100 de ron, poate alege când doreşte ea servicii: cursuri despre naştere, despre îngrijirea copilului, sau despre alăptat, gimnastică acvatică pentru gravide, mame, sau bebeluşi, gimnastică în sală, sau cursuri de respiraţie şi meditaţie. Noi am urmat aproape toate cursurile care erau atunci, şi toate au fost vitale. Gimastica, dansul şi gimnastica acvatică m-au ajutat să am o condiţie fizică grozavă şi doar 11 kilograme în plus, din care 7 au fost sarcina. Mi-am revenit în formă în două săptămâni după naştere. Cursurile despre naştere şi îngrijirea bebeluşului, pe care le-am făcut împreună şi eu şi Dani, şi mai ales cel de meditaţie, ne-au dat o imensă linişte şi încredere că nimic rău nu se va întâmpla. Iar pe el l-a pregătit aşa încât m-a asistat la toată naşterea, nu i s-a făcut rău, n-a leşinat, n-a fugit şi când doamna doctor ne-a dat-o pe Maria, am primit-o amândoi în braţe şi ea a tăcut şi ne-a privit. Şi asta nu se poate compara cu nimic.

Aşa că dragi părinţii şi părinţi în devenire, dacă sunteţi curioşi să vedeţi despre ce e vorba şi ce se întâmplă la Active Center, acest cupon e o ocazie să aruncaţi o privire. Şi este în mod sigur un cadou şi plăcut, şi util, şi inedit.

Roxana

Tu ştii vreo poezie?

2009-12-03T22:27:00.004+02:00

Asta e întrebarea pe care adulţii o pun cel mai des copiilor de peste trei ani. Şi părinţii sunt foarte mândri să-şi îmboldească copiii să recite, să cânte, să danseze pentru că ei consideră că asta arată ce copil deştept au. Şi Maria a fost întrebată de curând ce poezie sau cântecel ştie. Eram lângă ea şi întrebarea ne-a luat prin surprindere pe amândouă. Citim în mai multe reprize pe zi, seara la culcare cam vre-un an i-am citit aventurile în versuri ale Motanului Arpagic, al Anei Blandiana, pe care de curând a vrut să-l înlocuim cu cele două schiţe ale lui Caragiale, Vizită şi Dl Goe. Evident că după un an, oricine învaţă pederost orice poezie, chiar şi o carte întreagă. Şi totuşi, când am fost întrebate ce poezie ştie, ne-am blocat amândouă şi ne-am uitat una la alta. Apoi mi-am amintit cum nu-mi plăcea când eram mică să fac recitaluri pentru adulţii curioşi să afle cât de deşteaptă
şi educată sunt. Norocul meu că părinţii mei nu insistau foarte mult, aşa cum făceau cei ai altor copii, ajungând până la a-i traumatiza şi a-i face să urască ieşirile în public sau musafirii. Sigur că sunt şi copii cărora le place să se producă. Dar acest campoinat în care adulţii se simt obligaţi să îşi mâne copiii, nouă ni se pare cel puţin greşit. Dacă copilul a învăţat lucruri interesante din cărţi, şi din experienţe, cel mai bine se vede din felul în care vorbeşte, din cum se comportă şi mai ales din cum ştie să aplice şi să folosească ceea ce a învăţat. Poate că fetiţa mea nu sare instant cu o poezie când e întrebată, dar când îmi spune că nu poate să-mi facă omletă şi salată, din nisip, pentru că n-are toate "ingredientele", sau când întreba pe o vecină "tu unde locuieşti", nu unde "stai" cred că înţelege multe din lucrurile pe care le întâlneşte şi mai ales foloseşte
ceea ce a înţeles.
Mâine vom merge la Kidex ca să ne distrăm, toţi trei, să vedem noutăţi şi mai ales să vedem spectacole şi poate şi pe Moşul. Căruia Maria poate îi va spune o poezie, sau poate o să-i explice cum e cu nasul cel roşu al renului Rudolf.

Roxana

Rugăciunea de Seară

2009-12-02T10:08:00.010+02:00

Cred în Dumnezeu, dar nu sunt cu adevărat credincioasă, bisericile mă interesează mai mult ca obiecte de artă decât ca lăcaşuri de cult, nu ştiu prea multe rugăciuni, iar Biblia am studiat-o destul de puţin. Dar cu încetul, şi cu ajutorul Mariei şi al lui Dani, descopăr beneficiile religiei "aplicate", mai logică şi mult mai uţor de acceptat de către oamenii din zilele noastre.
Până să o avem pe Maria, nu obişnuiam ca ritual fix rugăciunea de seară pentru că nu îi găseam utilitate decât pur dogmatică sau din ciclul obiceiurilor "aşa se face". Când s-a pus problema să o culc pe Maria, seara, am simţit nevoia să instaurez un fel de ritual, să facem câteva lucruri la fel în fiecare seară. Ea n-a avut niciodată program fix, sau mai exact, a avut mereu program, dar şi l-a schimbat foarte des. Şi nouă ni s-a părut ok pentru că nici noi nu avem program fix, şi aşa am putut mereu să facem multe lucruri, inclusiv cu ea, chiar şi când era foarte mică, şi asta m-a ferit de depresia pe care o fac unele femei după naştere şi de senzaţia că un copil te limitează şi nu mai poţi trăi cum vrei. Totuşi, am simţit nevoia ca anumite lucruri să le facem ca un ritual, şi culcarea este unul din ele. În acest ritual am inclus şi Rugăciunea de Seară, întâi cu gândul că "rău n-are cum să facă". Dar în timp, am descoperit că nu numai că nu face rău, dar face chiar foarte mult bine. Mariei nu i-au plăcut rugăciunile clasice, nici Îngeraşul, nici Tatăl Nostru, aşa că am inventat noi o rugăciune în care mulţumim Domnului. Întâi Îi mulţumim pentru ziua frumoasă pe care ne-a dat-o, pentru că ziua care tocmai s-a încheiat, chiar dacă nu a fost perfectă, a fost frumoasă pentru că am trăit-o. Apoi mulţumim pentru ziua frumoasă pe care o vom primi mâine, pentru că avem mereu încredere că ziua de mâine va fi mai bună ca cea de azi. Apoi mulţumim pentru că avem ce să mâncăm şi avem unde să locuim, pentru că suntem sănătoşi şi pentru că suntem împreună. I-am explicat de ce este important să mulţumim pentru aceste lucruri. În timp a învăţat rugăciunea şi acum o spunem împreună. Şi tot în timp, am constatat că acest ritual se transformă dintr-o "obligaţie", în ceva foarte util şi drag nouă. La sfârşitul zilei, indiferent ce am făcut peste zi, chiar şi dacă ne-am mai ciondănit, chiar dacă poate nu am avut succese maxime, sau poate ne-am mai supărat, la sfârşitul zilei ne împăcăm, între noi, fiecare cu el însuşi, fiecare cu Universul, ne liniştim fizic şi psihic, şi ne amintim că orice ar fi, avem pentru ce să mulţumim în fiecare zi. Am constatat că e mult mai interesant să spunem rugăciunea împreună şi cu tati. Deşi stăm toată ziua împreună, ritualul Rugăciunii de Seară ne ajută să refacem ciobiturle cercului nostru familial, orice s-ar fi întâmplat peste zi, în fiecare zi, şi în felul ăsta micile cobituri nu au timp să devină fisuri adânci care sunt mult mai greu de reparat, sau care nu se mai repară, uneori, niciodată. Aşa că, deşi nu suntem nişte oameni cu adevărat religioşi, Maria ne-a ajutat să devenim adepţii şi practicanţii Rugăciunii de Seară, pentru că ne ajută să comunicăm între noi aşa cum numai Divinitatea ne poate ajuta.

Roxana

Zâna Norilor

2009-11-24T13:49:00.004+02:00

Urrra,

Încă o ediţie a Zânei Norilor se lansează vineri, la ora 15.30, la Gaudeamus. Cu nori mai mulţi, cu Zâna care vine să vorbească cu copiii, dar şi cu părinţii, să se joace şi să discute despre sentimente sub formă de nori şi despre nori sub formă de sentimente. Şi credeţi-mă, e mult mai uşor şi mai distractiv pentru toţi. Cel puţin Maria e foarte încântată de prima ediţie a cărţii, aşa că acum când a auzit că se lansează a doua ediţie, a zis hai mami de azi, să fim acolo.

Aşa că dacă vi se pare interesant, ne întâlnim acolo să comunicăm şi să ne distrăm împreună.

Roxana, Dani şi Maria

Părinţi cu jumătate de normă?

2009-11-09T23:26:00.014+02:00

Cam asta sunt majoritatea părinţilor, pentru că trebuie să şi muncească, în sistemul clasic cei mai mulţi, şi dacă job-ul îi stoarce, nici măcar jumătate de normă nu le mai rămâne pentru copiii lor.
Dar cei care sunt conştienţi de faptul că asta nu e tocmai în ordine, fac tot ce pot, şi ce consideră mai bine, ca să se ocupe de copiii lor cât mai mult, să îi crescă ei şi cât mai bine.

Părinţii mei, şi ai lui Dani, erau la serviciu tot anul, dar concediul era sfânt, se petrecea cu familia, încercând să ne mişcăm cât mai mult, şi la mare şi la munte, pe cât posibil la distanţe mai mari decât ne puteam permite duminica. Pe atunci sâmbăta se lucra. La asta s-au adăugat nenumărate excursii dumincale pe munţii din jurul oraşului şi ceva mai departe, în Ceahlău, aşa că, deşi am trăit la oraş, am crescut totuşi pe munţi. De aici un imens echilibru, exterior şi interior, multe cunoştinţe subtile, şi o mare capacitate de a înţelege şi comunica cu alte sfere. Pentru asta, le mulţumesc părinţilor mei.

Noi avem un concept putin diferit, normal în altă epocă. Ne organizăm să lucrăm mult acasă, să facem ceea ce ne place, când avem totuşi de făcut deplasări unde nu o putem lua pe Maria cu noi apelăm la bunici, care ne susţin mereu şi pentru asta le suntem recunoscători, studiem posibilitatea ca Maria să înveţe acasă, şi pornim fiecare zi cu sloganul "ce facem azi haios şi interesant împreună". Ieşim des cu bicicletele, şi Maria în faeton, pe principiul şatrei, ne luăm cu noi mâncare, apă, haine, jucării, şi hălăduim, inclusiv prin oraş, urmărind potecile luminoase. În general ne gândim activităţile în aşa fel încât să facem cât mai multe cu tot cu Maria. În ziua de azi se poate şi meseria noastră ne permite.

Alţi părinţi care vor să aibă normă întreagă în creşterea copiilor lor am găsit pe net. Şi ei muncesc de acasă, dar s-au gândit că dacă tot pot să nu fi legaţi de un birou şi de un oraş anume, atunci au ales casa pe roţi şi ca grădină toată planeta. Este famila Pouzet, cu tot numele franţuzesc sunt români, care şi-au lichidat toată viaţa "normală" şi au pornit prin lume, într-o rulotă mare, cu copii cu tot, şi au trei copii. Mici, când au plecat, acum aproximativ trei ani, fetiţa, cel mai mic copil, avea 18 luni. Între timp, copiii mai mari fac şcoală la distanţă, iar părinţii muncesc prin internet, el este arhitect, ea ilustratoare de carte. Le citesc jurnalul de călătorie pe site-ul lor şi mi se pare foarte amuzant, sunt foarte relaxaţi, haioşi şi foarte încrezători. De fapt ei ilustrează celălalt model de viaţă posibil. Cei mai mulţi părinţi muncesc 16 ore pe zi în speranţa că la un moment dat vor reuşi să stea şi cu copiii lor. Dan si Marilena Pouzet muncesc cam o zi pe săptămână, şi aia făcând şi baby sitting, şi stau cu copiii lor 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Este mult mai greu pentru părinţi, dar satisfacţiile sunt mult mai mari.

Nu vreau să emit judecăţi de nici un fel sau să dau verdicte care variantă e mai bună. Ce mi se pare important, este că se poate, şi eu sunt convinsă că fiecare om poate să găsească modalitatea de a aranja lucrurile, în aşa fel încât să reuşească să se pună în situaţia care i se potriveşte cel mai bine, lui şi familiei sale.

Roxana

Ne-a dat la gazetă! Pe bune!

2009-11-01T21:53:00.004+02:00

Joi, pe 29 octombrie, m-a sunat un reporter de la Adevărul de Seară ca să facă un interviu cu familia noastră. Am mai apărut în Adevărul acum vreo două luni când am fost la Ciclopromenada nocturnă, o tură de noapte cu bicicletele prin Bucureşti, unde noi am fost toţi trei, cu Maria în faeton. Am fost singurul faeton şi asta a atras atenţia asupra noastră, deşi nu asta intenţionam. Acum ne-am întâlnit cu Dorin Irimia în parc, tot cu bicicletele. Aşteptând să apară şi el, a făcut o pană pe drum care l-a întârziat puţin, am făcut o serie de ture prin parc pentru că Maria adormise. Oamenii se uitau după noi, câţiva ne-au şi oprit, vroiau să ştie de unde am luat faetonul şi cum ne descurcăm cu el prin Bucureşti, dar în esenţă toţi ne spuneau acelaşi lucru, cât de speciali suntem noi. Aşa e, suntem speciali iar Maria şi bicicletele, şi mai ales faetonul, atrag atenţia asupra noastră. Lucrul la care nu se gândesc toţi cei cu care ne întâlnim, este că şi ei sunt speciali. Şi toţi oamenii sunt, doar că poate nu se vede aşa de tare, sau ceilalţi nu văd, sau nu vor să vadă. Eu am avut marea şansă să aflu, din experienţă proprie, că toţi oamenii sunt frumoşi şi speciali şi îmi doresc să ajung să pot privi în ochi pe oricine, chiar şi pe ultimul cerşetor, şi să îi pot spune, din suflet, "şi tu eşti cineva". Dani filozofează mai puţin, dar felul în care priveşte oamenii spune tot. Asta mi-a şi plăcut la el când l-am cunoscut. Cât despre Maria, are seninătatea tuturor copiilor şi îi priveşte, cu ochii ei albaştri, la fel de deschis pe toţi oamenii pe care îi întâlneşte, chiar şi pe cerşetori.
Cât despre articolul sus amintit, a apărut vineri, pe 30 octombrie, nouă ne place, Dorin a prins esenţa chiar dacă abia atunci ne-am cunoscut. Mulţumim Dorin. Oricum e clar că cei de la Adevărul ştiu despre ce vorbesc eu, pentru că au această rubrică, Portret, despre oamenii obişnuiţi şi extraordinari care suntem fiecare dintre noi.

Roxana

CE MI-A ADUS MIE "UN MATIN DE COULEUR DE L'ETE INDIAN"

2009-10-15T09:07:00.008+03:00

A venit brusc frigul, literalmente de-odata, şi am conştientizat că tocmai s-a terminat şi la noi o perioada frumoasă, pe care ne-o dorim toţi, un răgaz înainte de frigul lung şi cumplit, perioadă care prin alte părţi se cheamă vară indiană.
Într-una din zilele acestea calde, am intrat in biserica Batiştei pentru că aveam câteva minute libere aşteptând ceva foarte prozaic, să ridic nişte bani. Pe una din ferestrele cu vitralii intra o rază de lumină şi cădea pe covor. Am văzut cu ochii minţii o fotografie pe care mi-ar fi plăcut să o fac: în vitraliul respectiv o rază de lumină cădea pe capul Mariei îngenuncheată în faţa îngerului Gabriel, şi aş fi aşezat-o pe fetiţa mea, tot Maria, îngenuncheată pe covor primind asupra ei raza de soare care intra pe acel geam şi care avea "culoarea verii indiene", ca să fotografiez amândouă imaginile. Maria mea nu era cu mine, doar cealaltă Marie, şi ea mamă, şi probabil prin intermediul acestei imagini, am primit de sus, de la Ea, o lecţie foarte preţioasă. Zilele trecute am fost foarte suparată pe fetiţa mea, genul de crize care apar între parinţi şi copii, chiar şi în familiile cele mai frumoase. Şi nu ştiam ce să fac, sau ce să facem, şi eu şi Dani. El mi-a fost în mod real alături, printr-un gest foarte simplu. Mi-a spus doar, "te înţeleg foarte bine, ai dreptate să fii supărată". Şi atunci am înţeles că de fapt nu am dreptate, dar el e cu adevărat alături de mine. Şi că vom găsi, sau vom primi, soluţia. În biserică am înţeles că sentimentul de frustrare e de fapt un strigăt de ajutor. Că oamenii care sunt supăraţi de ceva, nu trebuie condamnaţi, chiar dacă fac sau spun lucruri cu care nu suntem de acord, pentru că aşa îi judecăm şi asta e ultimul lucru de care au nevoie. Lor le trebuie de fapt ajutor. Cât despre criza din familia noastră, mi-am dat seama că "love is the answer" când mi s-a amintit că a iubi pe cineva cu adevărat înseamnă să te gândeşti întâi la el, să îi acorzi spaţiu personal şi încredere, chiar când nu eşti de acord cu ce face, chiar şi când e vorba de un copil de trei ani. Aşa că toate problemele s-au evaporat pur şi simplu cu un singur moment de iluminare. Dar asta pentru că fetiţa noastră ne-a pus într-o anumită situaţie, Dani a fost lângă mine şi m-a ajutat să-mi deschid canalele ca să pot primi informaţia care ne trebuia şi aşa am mai învăţat o lecţie preţioasă.
Mulţumesc Dani
Mulţumesc Maria.
Oricum iubeam deja "vara indiană".

UN CLUB PENTRU FEMEI, ÎN BENEFICIUL BĂRBAŢILOR

2009-10-08T06:16:00.008+03:00

Când am primit o invitaţie la cursul Noua Iubire, am fost contrariată. Cum adică o iubire nouă? Iubirea e de când lumea şi e conştientizată cel puţin de 2000 de ani. Cum adică să mă înveţe cineva despre iubire? Ce să-mi spună nou sau ce eu să nu ştiu deja? Aşa că m-am dus de curiozitate, să văd şi eu ce şi cine ar putea fi. Şi am descoperit o doamnă foarte frumoasă, care am aflat apoi că este de fapt Zână, care ne-a povestit, fără nici un fel de aroganţă, că cei care au fost iluminaţi cumva, o viziune nouă asupra unui subiect vechi de când lumea: iubirea. Am fost aşa de entuziasmată, că l-am luat şi pe Dani cu mine, care apoi şi el a fost foarte entuziasmat, pentru că am văzut clar că într-adevăr avem nevoie să ne adunăm şi să povestim despre ceva ce ştim toţi, tocmai pentru că ştim toţi aşa de bine. Pe noi ne ajută în fiecare zi, şi pe fiecare în parte, şi în relaţia noastră. Aşa că ne ducem în continuare. Şi din fericire, Andreea a început să facă acest curs ritmic şi săptămânal, la primul salon de frumuseţe interioară, InLight. Şi ce e mai frumos, este că acolo mai sunt încă trei cursuri, ţinute de alte trei doamne frumoase, pe teme tot aşa de interesante, tot pentru doamne, în beneficiul domnilor.

Roxana

400 DE LICURICI ROŞII

2009-09-15T15:56:00.005+03:00

Cam atâţia au fost acum câteva seri pe străzile capitalei. Roşii dacă priveam din spate, albi dacă priveam din faţă. Adică aproximativ 400 de biciclişti am fost, noaptea, într-o plimbare prin Bucureşti. Să ne cunoaştem oraşul, să ne cunoaştem între noi? Pur şi simplu să ne simţim liberi, să ne simţim copii. Am ocupat prima bandă, am stat la stopuri, ne-a ajutat şi poliţia, deci am încercat să demonstrăm că bicicliştii nu sunt o pacoste în trafic. Au fost oameni de toate vârstele, cel mai mic a fost fetiţa noastră de 3 ani, Maria, care a mers în faetonul ei, tractat de Dani. Apoi a fost un băieţel de şapte ani care a mers tot traseul, 28 de kilometri, pe bicicleta lui, alături de mama şi tatăl lui, şi ei pe bicle. L-am auzit spunând că e cea mai frumoasă noapte din viaţa lui, şi în mod sigur nu pentru că i s-a permis să se culce la 4 dimineaţa. Dar au fost şi bunici, care au rezistat şi ei fără probleme tot traseul. Cât despre efort şi condiţia fizică, a fost o ieşire pentru oamenii care vor pur şi simplu să se plimbe. Aşa că am putut să vorbim între noi în mers şi să facem cunoştinţă, cu oameni cu care aveam impresia că ne ştim de-o viaţă. Am schimbat cărţi de vizită. Am stabilit că ne mai vedem. Dacă nu altfel, sigur la următoarea Ciclopromenadă. Au fost chiar şi oameni care nu au bicilete. Pentru că au închiriat.
E o nebunie frumoasă pornită de un om căruia îi place să se plimbe prin
Bucureşţi noaptea cu bicicleta şi a lansat întrebarea: cine mai vrea să vină? La ediţia 3 au spus prezent cam 400 de biciclişti. La următoarea sigur vom fi mai mulţi. Şi în mod sigur mai multe faetoane.

Roxana

Happy anniversary to us!!!!

2009-09-03T10:48:00.009+03:00

Da, azi ne sărbătorim trei ani de căsnicie. Îmi venise în minte titlul unei piese de teatru, Dragostea durează trei ani. Sau trei sute, cred eu. Discutam în vacanţă cu o fostă colegă de liceu care îmi povestea de relaţia proastă cu soţul ei şi de faptul că în timp a ajuns să aibă multe fisuri. Eu cred că aceste fisuri, care se întâmplă la toţi, inevitabil, trebuie reparate tot timpul, pe drum, imediat ce apar, nu trebuie să aşteptăm vacanţa, sau un alt moment special. Şi dacă nu reuşim, probabil că nu trebuie reparate. După cum ne învaţă Andreea New Love, trebuie să ştim când să ne ajutăm relaţia, cu dragoste, şi când să îl eliberăm pe celălalt, cu dragoste.
În ceea ce mă priveşte pe mine, în anul ăsta, al treilea, am aflat multe, am învaţat mult, şi am crescut. Am crescut alături de soţul meu şi fetiţa noastră, şi uneori stau şi mă întreb, cine pe cine creşte, noi pe ea, sau ea pe noi, sau fiecare pe el însuşi.

Am fost în vacanţă la mare, doar noi trei. Foarte interesant, multe lucruri la care ne aşteptam şi multe la care nu ne aşteptam. A fost prima vacanţă lungă în care am plecat cu totul de acasă, total, în pustie, doar noi trei. E un test, şi e foarte interesant ce descoperim în ocazii din astea. Când mai sunt şi alţii, ne mai controlăm, ne mai cenzurăm, fie de ochii lor, fie pentru că facem front comun la ceva ce nu ne convine, fie pentru că ne considerăm oameni civilizaţi. Când suntem însă doar noi, e ca şi cum am fi în pielea goală. Şi pe dinăuntru, că pe dinafară am fost oricum.
Ce am descoperit noi? Că suntem cu adevărat pe aceeaşi lungime de undă, dar că trebuie să întreţinem asta în fiecare zi, pentru că se poate schimba. Că ştim să facem dragoste între noi, dar că trebuie să reînvăţăm în fiecare zi, şi mai ales că trebuie să învăţăm să facem dragoste, tot timpul, cu tot ce ne înconjoară, cu cerul, cu pământul, şi mai ales cu toţi oamenii pe care îi întâlnim. Da, da! Dacă sună ciudat, încercaţi să aflaţi aici. Mulţumim Andreea. Şi am mai descoperit ceva. Că norii sunt cu adevărat acolo pentru noi şi că "Zâna Norilor" este cea mai potrivită lectură de vacanţă pentru toată familia, mai ales când ne ducem să dormim sub stele.

În rest, fericire, multă fericire am găsit, şi o mare energie de a continua călătoria, de a savura toamna, şi relaţia noastră care creşte la propriu în fiecare zi. Amândoi avem impresia că în aceşti trei ani am trăit mult mai mulţi. Şi cred că putem, foarte liniştiţi, să le dorim celor care încep drumul în doi, să fie cel puţin la fel de fericiţi cum suntem noi.

Aşa că pentru a începe sărbătorirea, mă duc să aduc un omagiu toamnei în piaţă, şi apoi să gătim bunătăţi speciale pentru că ingredientul principal e dragostea.

Roxana

Vine vacanţa cu trenul din Franţa

2009-08-09T22:12:00.003+03:00

De fapt la noi vacanţa se continuă, doar că acum o să plecăm puţin de-acasă. La propriu. Ne ducem în Delta, la Sfintu Gheorghe, în expediţie. Ne-am hotărât să facem o expediţie foto cu tema Delta şi Marea văzută prin ochii copiilor, sau Prin Deltă cu familia. Vrem să punem mereu în relaţie peisajul şi tot ce o să vedem acolo, cu familia şi cu fetiţa noastră. O să-i dăm şi ei să facă poze atunci cînd o să-şi dorească, şi o să privim totul din această perspectivă.
De ce suntem noi mereu în vacanţă? Pentru că iubim ce facem, facem ce iubim, iubim şi ne iubum tot timpul, şi poate cel mai important pentru noi, lucrăm şi ne relaxăm împreună. Zilele trecute am lucrat, dar ca întotdeauna, am îmbinat utilul cu plăcutul şi am avut nişte zile de vacanţă foarte frumoase. Duminică ne-am dus să vedem biserica Sfânta Ecaterina, unde vom avea o comandă în septembrie. Vizita în sine a fost plăcută, apoi am profitat că tot am ieşit din casă, eram şi cu Maria şi cu mama lui Dani, şi am mai vizitat câteva biserici vechi şi frumoase din zonă. Faptul că nu am mai fost pe acolo, unii din noi niciodată, alţii de multă vreme, ne-a făcut să ne simţim ca în pelerinaj, ceea ce a şi fost de fapt. Ne-am simţit extraordinar când am descoperit bisericuţa lui Bucur Ciobanul, mică, flancată de nişte blocuri înalte, dar cu un aer calm, mediteraneean, cu pereţii ei albi, încât am avut impresia că este o bisericuţă mică pe un mal înalt din Grecia, între stânci înalte. Pace în noi şi între noi, pace pe tot Pământul, acesta a fost mesajul pe care l-am primit acolo.
Şi acum ne îndreptăm spre mare. Cu totul. Vom dormi în cort, pe nisip, vom hălădui pe plaje pustii, unde pescăruşii vin lângă tine, vom merge să vizităm pelicanii la ei acasă, ne vom duce şi noi acasă, la Mama Natură.
Aşa că voi scrie din nou, cu idei limpeziite, la întoarcere.

Roxana

Cine iubeşte mai mult

2009-07-28T08:21:00.007+03:00

Sâmbătă am vorbit cu o mireasă care spunea că abia aşteaptă să se termine tot balamucul cu nunta ei. Mirele nici nu a vrut nunta asta, aşa că i-a zis că dacă ea vrea neapărat circ inutil, să organizeze că el nu are chef să alerge. Biserica au ales-o pe principiul că e una mare unde slujbele se fac pe bandă şi durează puţin, ca să nu se plictisească. De ce se căsătoreau? El pentru că aşa a vrut ea, ea pentru că aşa se face.

Cu ani în urmă şi eu mă gândeam la propria nuntă şi îmi era groază de ideea de a fi în centrul atenţiei, cu toţi ochii îndreptaţi asupra mea. Mi se părea când hilar, când enervant ce spune preotul la un moment dat în timpul slujbei despre faptul ca bărbatul este cap femeii şi ea trebuie să-l asculte. Când am fost cerută de soţie prima dată, mi s-a părut foarte romantic, dar imediat am realizat că nu îmi doresc să iau parte la "circul" nunţii mele. Şi atunci am realizat că dacă simt aşa, asta este un semn sigur că nu sunt lângă persoana potrivită. Aşa că imediat mi-am dat seama că bărbatul pe care îl aştept eu este acela cu care o să-mi doresc să merg în faţa altarului. Că atunci când o să mi se pară normal şi o să-mi doresc ca preotul să-mi spună că bărbatul de lângă mine este "capul" meu şi eu trebuie să-l ascult, atunci înseamnă că l-am găsit pe U.B.D.P.P-ul meu cum spune Andreea New Love, adică Ultimul Bărbat De Pe Pământ pentru mine. Pentru că eu cred sincer că mi-am găsit celălalt întreg al meu atunci când sunt dispusă să renunţ la mine.

Un preot mai în vârstă, tot la o nuntă, zicea că dintre cei doi iubeşte mai mult cel care renunţă mai uşor la el. De fapt la ogoliile lui, mai mult sau mai puţin normale.

Roxana

Pe Scenă

2009-07-12T13:14:00.005+03:00

Toata lumea ştie despre Michael Jackson. Şi tot cam toţi ştim că se pare că a murit subit. Cu două zile înainte era în formă şi repeta, dansa şi cânta, pentru seria de show-uri pe care urma să le susţină ca să revină pe scenă. Şi două zile mai târziu, i s-a oprit inima.
Zilele trecute au anunţat la ştiri ca a murit Mark, delfinul cel mai în vârstă de la Delfinariul din Constanţa. Avea 30 de ani, puţini delfini ating vârste aşa înaintate în captivitate, şi era prietenul tuturor. În ziua respectivă a fost în formă maximă, a făcut un show de zile mari. Şi seara i s-a oprit inima.

După mine, aşa se iese din scenă.

Roxana

Inspiraţia Divină

2009-07-10T09:01:00.009+03:00

Azi am început ziua încercând să primesc Inspiraţia Divină. De la o vreme încep să descopăr cum se face asta, sau cum trebuie să fac eu, cum funcţionează la mine. Azi am periat motanul, care e al nostru, dar de fapt e al meu şi el aşa consideră în continuare, chiar şi după ce intimitatea noastră a fost "invadată" de Dani şi apoi de Maria. I-a acceptat şi pe ei, pentru că ştie că sunt importanţi pentru mine, dar pentru el, eu sunt centrul lumii sale pisiceşti. Mi-a oferit o porţie imensă de dragoste necondiţionată. Când a văzut că mă ridic din pat, mi-a sărit în cale cu mustăţi vesele şi un salut entuziast de dimineaţă. Ne-am jucat, l-am periat, am discutat, acum este momentul lui, apoi când a văzut că mă apuc de altele, s-a lungit lânga calculator şi m-a aşteptat să vin să scriu. Stă leneş la soare, relaxat, dar atent, şi simt în continuare cum vine dinspre el un val de inspiraţie care nu se opreşte, probabil niciodată. Depinde de mine să păstrez conectarea. Şi când se ascunde simt că este prezent, pentru că dacă îl strig, apare, chiar dacă poate nu întotdeauna imediat, sau măcar dă un semn, chiar dacă doarme.

Mulţumesc Cristof, pentru că eşti acolo, pentru mine, şi capătul tău de conductă e mereu deschis.

Roxana

Primul Articol

2009-06-12T18:16:00.015+03:00

Vineri 12.06.2009

Astăzi dimineaţă am ieşit în grădiniţa noastră suspendată să văd ce mesaj îmi transmite natura, cu gândul la blogul nostru. Nu e numai al meu, ci al întregii noastre familii. Şi răspunsul a venit prompt. În tufa de caprifoi, la vreo două săptămâni după ce s-au uscat şi ultimele flori, au înflorit încă două. Vesele, parfumate, din senin, ieri nu le-am văzut bobocii când am stropit planta, chiar azi de ziua lui Dani. Revelaţia am avut-o când încadram florile ca să le fac o poză, şi mi-am dat seama că nu e ultima floare, ci ultimele DOUĂ flori, pentru că florile de caprifoi apar întotdeauna în pereche, niciodată câte una. Aşa că declar floarea aceasta emblema blogului nostru care are ca temă familia.

Vinerea trecută a fost ziua mea şi soţul meu Daniel mi-a dăruit acest blog. Abia astăzi am reuşit să scriu în el, am avut amândoi multă treabă în săptămâna asta, dar sigur nu e întâmplător că am reuşit chiar de ziua lui. Eu am împlinit 36 de ani şi mă simt de 36 de ori norocoasă. De fapt motivele pentru care mulţumesc lui Dumnezeu sunt mai mult de 36. Andreea, Zâna Norilor şi promotoarea mişcări New Love, ne propunea scrisoarea către partener 100 de lucruri care îmi plac la tine, apoi scrisoarea către sine, 100 de lucruri care îmi plac la mine. Eu mă gândesc la o scrisoare către Dumnezeu 100 de lucruri pentru care vreau să-Ţi mulţumesc Ţie Doamne, în fiecare zi. Şi primul pe care îl trec pe lista astăzi, este floarea, de fapt cele două flori de caprifoi pe care ni Le-ai dat astăzi, de ziua lui Dani.

Şi pentru că este blogul nostru, şi va scrie şi Dani aici, are idei extraordinare de împărtăşit lumii, mă semnez.
Roxana