Noiembrie

Afară e ceaţă rece şi umedă, florile mele din balcon au picături pe petale şi pe frunze, dar în bucătărie e cald şi miroase a mâncare bună şi a pâine. Din sufragerie se aude Toamna Simfonic. Eu gătesc cu drag, ultimele legume de toamnă. Deja nu mai au prospeţimea din septembrie. Gogoşarii şi ardeii nu mai sunt roşii, ci au căpătat un degradeu de nuanţe de toamnă, roşiile s-au terminat, doar gogonelele cu obrazul portocaliu ne mai amintesc de apusurile serilor de vară. Totuşi, ceapa şi rădăcinile, morcovii, sfecla roşie, ridichile negre, ţelina rubicondă şi pătrunjelul aromat ne promit că vor rezista şi ne vor aroma mâncărurile oricât de mari vor fi nămeţii.
Ies din contemplare şi tai ultimii ardei. Sub culoarea aurie sau roşcată, sunt cu toţii atinşi. De stricăciune, de putregai, seminţele sunt negre, iar omizile de vară au fugit. Fac ochii mari şi realizez că şi ei se pregătesc să restituie Universului energia şi materialele pe care le-au primit cu împrumut, pentru ca ele să fie folosite la alte creaţii. Dacă ar fi rămas în strat, la primăvară ar fi ieşit , din seminţele pe care le-ar fi călit frigul, plante noi şi mai puternice.
Curăţ legumele şi pun la mâncare ce e bun. Gustul e divin, mirosul mişcă nasurile tuturor din casă şi apar pe rând în bucătărie. Eu ies pe balcon să culeg câteva fire de pătrunjel proaspăt de toamnă, privesc ceaţa şi inspir aerul ce promite iarna. Mă zgribulesc şi mă grăbesc să intru în casă. Ne aşezăm cu toţii în jurul mesei cu bucatele din care aburesc miresmele de toamnă târzie. Atât de simple şi atât de complexe, atât de noi şi atât de vechi. Curând vom începe să ascultăm colinde.

Roxana