A Fost şi Ziua Lui Dani, Cu Cireşe la Urechi

Chiar aşa. Deja a trecut mai mult de o lună de atunci, dar asta este. Încă îmi caut ritmul şi timpul pe care pot să-l fur de la altceva, cel mai probabil de la somn, ca să scriu mai des. S-au întâmplat multe în mai mult de luna asta. Suntem convinşi toţi trei că reuşim să trăim într-o zi cât alţii în zece, şi că reuşim să trăim fiecare clipă.
Revenind la ziua lui Dani, am petrecut-o la munte, la casa de la ţară a părinţilor cumnatei noastre. Sună complicat. Mai simplu, am fost la Andreia, undeva în Munţii Vrancei. O vacanţă superbă pentru că ne-a oferit exact ce aveam nevoie în momentul acela. Linişte, ritmul lent al oamenilor de la munte, rândunele la streaşina casei, răbdare pentru Maria, şi multe cireşe la urechi.

Dani. Soţul meu de trei ani jumate. Şi celălalt întreg al meu dintotdeauna. Pentru că atunci când ne-am cunoscut, eu am avut un puternic sentiment de deja vu, chiar dacă eram departe de a-mi imagina că vom face copii împreună. Dar am ştiut că este El, când i-am spus că Maria e în burtică şi pe faţă i-a apărut un mare zîmbet cald şi liniştitior. Când ne-am pus problema să ne căsătorim, şi am simţit cu tot sufletul că nimic nu mă deranjează şi nu mă opreşte. Că totul îmi place, că vreau ca el "să-mi fie cap", că vreau să-l simt lângă mine. Şi mai ales că ne căsătorim nu pentru toată viaţa, ci pentru fiecare clipă.
Mulţumesc Universului pentru că funcţionează şi pentru că într-adevăr, dacă ceri ţi se va da.

Roxana